Trăim aici, în România, cu iluzia că apa curată este gratis, că aerul este gratis, iar noi nu trebuie mai facem nimic, că totul ni se cuvine. Nimic mai fals, spune Hajdu Zoltán, director al Focus Eco Center.
„Noi beneficiem de serviciile ecosistemelor, drept urmare noi credem că apa curată este gratis, că aerul este gratis; iar noi nu trebuie să facem nimic. Din păcate, odată cu extinderea activităţii umane noi am devenit un factor determinant în modelarea ecosistemelor şi, de aceea, trebuie să intervenim şi să asigurăm aceste servicii ecologice – serviciile ecosistemelor“, a declarat Hajdu Zoltán în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Focus Eco Center este o organizaţie neguvernamentală de protecţie a mediului din Târgu-Mureş. Membrii Focus Eco Center organizează, de peste 25 de ani, acţiuni pentru un mediu curat.
Un model din Germania care ar putea fi urmat sunt aşa-zisele „tiny forests“ (păduri minuscule – n.red.) Acestea pot fi plantate în orice oraş, în spaţii foarte mici, începând chiar cu 200 de metri pătraţi. Dacă sunt plantate o varietate de specii autohtone şi se găseşte o combinaţie reuşită, atunci pădurea respectivă va creşte mult mai repede.
„Se schimbă această percepţie asupra spaţiilor verzi, sunt foarte multe încercări, proiecte care situează aceste spaţii verzi, spaţii de recreaţie sub nivelul oraşului şi atunci în aceste spaţii apa de ploaie se adună în mod natural şi proiectul este foarte util, în cazul de ploi abundente .“
O altă soluţie sunt „oraşele-burete“, în care se crează spaţii care ajuta la absorbţia apei în sol: Apa este o resursă vitală, nu putem trăi fără ea aşa că trebuie reţinută prin toate mijloacele. Prin crearea unor straturi „burete“ apa nu ajunge în canalizări şi nu este irosită.
Hajdu Zoltán spune că sistemele mari de distribuţie se vor schimba pentru că nu sunt sustenabile. Trebuie scurtat lanţul de la producător la beneficiar; în Bucureşti şi Tmişoara există încercări care promovează legătura directă între producător şi consumator.
Articolul complet pe ZF.ro