Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Harghita (DSP), Tar Gyöngyi, a declarat că, deocamdată, epidemia de gripă din Ungaria nu a ajuns în judeţ, numărul cazurilor de viroze şi pneumonii scăzând semnificativ.
Datele statistice arată că, în ultima săptămână, s-au înregistrat 975 de viroze, numărul fiind mai mic decât în intervalul precedent, când au fost 1270 de cazuri. De asemenea, a scăzut şi numărul pneumoniilor, în ultima săptămână fiind înregistrate 58 de astfel de cazuri, faţă de 73 de pacienţi diagnosticaţi în săptămâna anterioară şi nu a fost confirmat niciun caz de gripă.
Tar a precizat că autorităţile sanitare din Harghita sunt pregătite pentru a face faţă creşterii numărului de îmbolnăviri, dar deocamdată epidemia de gripă din Ungaria a ocolit judeţul.
,,Din fericire, se pare că am reuşit să evităm, deocamdată, epidemia de gripă din Ungaria. Aşa că stăm, deocamdată, relativ liniştiţi. Suntem, bineînţeles, în expectativă, suntem pregătiţi dar nu a fost nevoie de niciun fel de acţiune specială pentru că tendinţa este de scădere, de săptămâna trecută pe săptămâna aceasta, şi este o scădere destul de însemnată chiar comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut”, a declarat şefa DSP Harghita.
Autorităţile sanitare din Harghita se află în alertă de aproximativ trei săptămâni, de când în Ungaria a fost declarată epidemie de gripă. Întrucât numărul harghitenilor care merg în Ungaria şi a cetăţenilor din această ţară care vin în Harghita este destul de mare, s-au luat măsuri pentru diagnosticarea la Miercurea Ciuc a cazurilor de gripă, iar populaţia a fost sfătuită să se vaccineze antigripal.