Centrul de recuperare şi reintegrare al Asociaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi din judeţul Harghita, aflat în municipiul Miercurea-Ciuc, oferă o şansă celor care au nevoie de ajutor să înveţe o meserie, să îşi găsească un loc de muncă, dar şi să petreacă timp de calitate alături de prieteni.
Centrul a fost inaugurat în timpul pandemiei şi a fost visul de 35 de ani al preşedintelui Asociaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi din Harghita, Fiko Csaba.
Construcţia imobilului a durat patru ani de zile şi a costat aproximativ 960.000 Euro, majoritatea banilor fiind obţinuţi din donaţii.
„Am primit donaţii de peste tot. Mă opreau oameni pe stradă, mă întrebau dacă pot să doneze 20 lei şi eu îi primeam. (…) Aici e viaţa mea”, spune Fiko Csaba. El prezintă entuziasmat fiecare încăpere din imobilul cu două etaje şi se mândreşte că această clădire este un etalon în România în ceea ce priveşte accesibilizarea pentru persoanele cu dizabilităţi.
Centrul găzduieşte un atelier de croitorie, unde atât persoane cu dizabilităţi cât şi fără dizabilităţi lucrează împreună, pentru a onora comenzile venite de la clienţi.
„Lucrăm doar la comandă. Acum avem o comandă de la Spitalul Judeţean, pentru a realiza lenjerii de pat. Am mai lucrat şi pentru alţi clienţi, firme mai mari sau mai mici. Investiţia a fost realizată printr-un proiect”, a precizat Fiko Csaba.
De asemenea, în centru funcţionează un atelier de broderie, unde se realizează tricouri personalizate, pentru firme sau pentru persoane fizice, un atelier de design şi unul de arhivare, dar şi un atelier de turnat lumânări, unde lucrează mai multe persoane cu dizabilităţi.
În atelierul de design îl întâlnim pe vicepreşedintele Asociaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi din Harghita, Jozsa Csaba, care explică că în acel loc se fac o mulţime de lucruri extraordinare, de la reparat calculatoare, până la programare sau realizarea de formulare tipizate.
„Acum avem o comandă foarte mare de la Spitalul Judeţean pentru formularele care sunt folosite acolo pentru toată procedura care se face, de la primirea pacienţilor până la externare. Noi facem formularele, le tipizăm, pentru toate secţiile spitalului, de două-trei săptămâni asta facem. Cred că spitalul este unul dintre cei mai mari clienţi ai noştri, aşa că este foarte important pentru că în tot procesul este inclus aproape tot grupul nostru de persoane cu dizabilităţi”, a menţionat Jozsa Csaba.
Aflat într-un scaun cu rotile de mulţi ani, Jozsa Csaba este mândru de acest centru, care este aproape 100% accesibilizat pentru persoanele cu dizabilităţi.
„Este total accesibil persoanelor cu dizabilitate gravă, cum sunt şi eu. Cu scaunul cu rotile pot să merg oriunde, numai în pod nu pot merge. Toate birourile sunt accesibile, pot să intru în birou, să ies, toate grupurile sanitare sunt accesibile şi sunt făcute în aşa fel încât să fie folosite cât mai uşor. Toate uşile au zăvoare digitale, ca să nu folosim chei, se poate şi cu amprentă digitală sau cu telefonul. (…) Nu avem praguri niciunde, şi curtea, totul este accesibil. Poarta mare poate fi deschisă cu telefonul şi de la distanţă. Deci, totul este făcut în aşa fel să fie, să nu spunem 100%, dar aproape 100% accesibil”, a spus Jozsa Csaba.
El a punctat faptul că acest centru oferă posibilitatea persoanelor cu dizabilităţi să capete deprinderi pe care să le folosească atunci când îşi găsesc locuri de muncă.
„Aici putem să avem şi activităţi de petrecere a timpului liber, dar să dăm activitate şi persoanelor care vor să se integreze în societate. De aici, de la noi, au plecat zeci de persoane cu dizabilităţi care au învăţat ceva cu care au primit o slujbă. La Casa Jakab Antal sau la Harviz lucrează foarte multe persoane care au învăţat la noi arhivarea documentelor. (…) Asta e cea mai importantă activitate a noastră: să ajutăm alte persoanele cu dizabilităţi să înveţe ceva, să fie foarte bune în lucrul acela şi să primească şi o slujbă, dacă nu la noi, la altă firmă”, a arătat vicepreşedintele Asociaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi din Harghita.
În clădire funcţionează şi un centru de zi, unde participă la activităţi un număr de 28 de tineri.
Programele derulate aici sunt complexe, multe se desfăşoară în aer liber, iar tinerii participă cu bucurie, pentru că se simt utili.
În clădirea Asociaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi din Harghita funcţionează şi o sală de evenimente, dar şi săli pentru logopedie sau kinetorepie.
De asemenea, există şi mai multe locuinţe, în care stau persoane cu dizabilităţi, care au un loc de muncă şi care aici se simt ca într-o mare familie.
De fapt, preşedintele Asociaţiei, Fiko Csaba, a menţionat că aceste locuinţe sunt reunite sub denumirea de „Casa Solidarităţii”, un loc unde persoanele cu dizabilităţi învaţă să fie independente şi sunt ajutate, când au nevoie.
Potrivit administratorului „Casei Solidarităţii”, Marton Panna Imola, cei care locuiesc aici gătesc împreună, fac lucruri creative, merg în excursii sau sunt duşi la medic, dacă au nevoie.
„Încercăm să fim ca într-o familie, că ei nu au parte de aşa ceva şi cât timp sunt aici, eu aşa consider, că este sarcina mea de a oferi cât mai mult pentru ei”, a spus Marton Panna Imola.
La Centrul de recuperare şi reintegrare al Asociaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi funcţionează şi unul dintre puţinele locuri de joacă din România accesibilizate pentru copiii cu dizabilităţi locomotorii.
„Tot ce este la locul de joacă, leagănul, toboganul, totul poate fi folosit de persoane cu dizabilităţi care se deplasează în scaun cu rotile. (…) Copiii pot să se joace în scaun cu rotile, în nisip şi pe sol, pot intra în leagăn cu scaunul cu rotile, deci accesibilizat 100%”, au explicat reprezentanţii asociaţiei.
Serviciile oferite de Centrul de zi de recuperare şi reintegrare al Asociaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi s-au înmulţit foarte mult, în ultima perioadă, ceea ce impune obţinerea de finanţări suplimentare.
„Noi am crescut foarte repede şi foarte mult şi lipsesc banii. Trebuie finanţare intensă pentru că avem multiple activităţi, avem şi la Odorhei şi la Gheorgheni şi la Sândominic (centre de zi – n. red.), sunt multe nopţi nedormite, cum să acopăr salariile, e greu. (…) Încercăm să îmbunătăţim şi să înmulţim serviciile, să fim în sprijinul oamenilor şi să nu simtă nevoile pe care le avem. (…) Noi mergem către nevoia oamenilor, nu unde sunt fonduri, de aceea riscul e mai mare legat de finanţare”, a arătat preşedintele asociaţiei, Fiko Csaba.
Un vis al său, pe care îl vede realizat în câţiva ani, este amenajarea unei ferme sociale la câţiva kilometri de Miercurea-Ciuc, unde membrii asociaţiei au plantat, pe un teren primit donaţie, câteva sute de pomi şi arbuşti fructiferi.
„Nu e în linie, acest rând de pomi plantat. E ca noi, cu defecţiuni”, spune Fiko Csaba, care a ţinut să îmi arate acest loc, unde prind viaţă atât plantele cât şi ideile bune.
Aici, preşedintele Asociaţiei are în plan oferirea de servicii de hipoterapie, dar şi construirea unui heleşteu, a unui loc de joacă total accesibilizat, precum şi amenajarea unei bucătării şi a unui mic punct de procesare, unde să se folosească ceea ce se va produce în ferma socială.
Până atunci, conducerea Asociaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi din Harghita se străduieşte să găsească finanţare pentru toate serviciile pe care le oferă şi să îi ajute pe cei care au cea mai mare nevoie.
Iar celor care nu se confruntă cu probleme, le transmite să fie înţelegători cu persoanele cu dizabilităţi şi să înveţe de la ele că viaţa este extraordinar de frumoasă.
„Să fie înţelegători cu persoanele cu dizabilităţi, să le accepte şi dacă nu ştiu cum şi ce să facă, să întrebe fără nicio reţinere persoanele cu dizabilităţi, să vorbească cu ele, să întrebe ce probleme au sau cât de frumoasă este viaţa lor, că şi asta este important. Şi atunci o să vadă că este ceva extraordinar să ai astfel de oameni în jurul tău, fiindcă dau un plus şi vieţii tale şi societăţii”, a fost mesajul transmis de Jozsa Csaba, vicepreşedintele Asociaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi din Harghita. AGERPRES