Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat săptămâna trecută că formaţiunea politică pe care o conduce începe demersurile pentru organizarea de referendumuri în şase judeţe, care ar urma să se unească în două regiuni de dezvoltare economică.
El a declarat că prin referendum ar urma să se decidă ca judeţele Harghita, Covasna şi Mureş să facă parte dintr-o regiune de dezvoltare, iar judeţele Bihor, Satu Mare şi Sălaj să formeze alta.
Kelemen Hunor a mai spus că va demara acţiunea de adunare a semnăturilor necesare, care va fi încheiată pe 14 octombrie, când listele vor fi depuse la consiliile judeţene, urmând ca pe 8 decembrie să fie organizate consultările populare. Potrivit lui Kelemen Hunor, prin această reorganizare a regiunilor de dezvoltare s-ar asigura o dezvoltare mai echilibrată a judeţelor componente.
Conform actualei organizări, respectivele judeţe sunt incluse alături de câte alte trei judeţe în regiunea Centru, respectiv în regiunea Nord-Vest.
8 decembrie
Preşedintele UDMR Mureş, Brassai Zsombor a anunţat că referendumul care va stabili dacă judeţele Mureş, Harghita şi Covasna să formeze o regiune distinctă cu capitala la Tîrgu-Mureş ar putea fi organizat în data de 8 decembrie.
Brassai a susţinut că, pentru a determina Consiliul Judeţean Mureş să organizeze referendumul judeţean, UDMR va începe o campanie de informare a cetăţenilor şi va aduna semnăturile necesare – 5% din totalul alegătorilor cu drept de vot sau minimum 25.000 de semnături – astfel încât conducerea administraţiei judeţene să nu se poată opune demersului.
Liderul UDMR Mureş crede că semnăturile ar putea fi adunate până în data de 14 octombrie, pe considerentul că cele trei judeţe au o tradiţie economică, istorică şi culturală asemănătoare, conform principiilor de bază ale politicii de dezvoltare regională a Uniunii Europene. ,,Politica de dezvoltare regională a UE are ca principii de bază reducerea diferenţelor dintre regiuni şi judeţe, însă din experienţa ultimilor 15 ani dovedeşte faptul că acest diferenţe au crescut. În concluzie, regiunile de dezvoltare nu au fost concepute corect, fapt pentru care se poate afirma că proiectul legii de regionalizare, potrivit căruia judeţul Mureş urmează să facă parte din regiunea Centru, cu reşedinţa în municipiul Alba Iulia, împreună cu judeţele Alba, Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita nu reprezintă o variantă viabilă pentru dezvoltarea acestora”, a subliniat Brassai.
Vicepreşedintele UDMR Mureş, Peter Ferenc, liderul Fracţiunii Secuimea din cadrul UDMR, a precizat că actualele regiuni de dezvoltare şi-au dovedit ineficienţa şi că judeţele puternice cum ar fi Braşovul şi Sibiul au evoluat, în timp ce discrepanţa dintre acestea şi judeţele mai slabe a crescut.
Peter Ferenc consideră că întrucât diferenţa aceasta va creşte şi mai mult, UDMR susţine varianta înfiinţării regiunilor de dezvoltare mai mici, cum este şi Mureş-Harghita-Covasna.
Liderul UDMR Tîrgu-Mureş, Peti András, care este şi viceprimar al municipiului, a prezentat o serie de argumente care ar putea face din acest oraş capitala regiunii.
Conducerea UDMR Mureş a precizat că, în paralel cu adunarea semnăturilor, va începe şi consultări cu liderii politici locali.