Programul de responsabilitate socială „HEINEKEN pentru Comunităţi” este adresat tuturor organizaţiilor non-guvernamentale precum şi instituţiilor publice din oraşele Târgu Mureş şi Ungheni. Programul are la bază un concurs de proiecte, care vor trebui să îndeplinească o serie de criterii de eligibilitate şi pot fi implementate în domenii precum social, mediu, cultură, turism, sănătate, etc.
Organizaţiile non-guvernamentale şi institutiile publice interesate de programulul “HEINEKEN pentru Comunităţi” pot afla întreaga procedură de înscriere şi participare prin intermediul unui website dedicat – www.heineken–pentru-comunitati.ro, unde vor găsi toate informaţiile necesare întocmirii cererii de finanţare şi înscrierii în concurs. Cererile de finanţare vor fi completate online, în limba română, în perioada 19 aprilie – 19 mai 2012, iar jurizarea se va face în intervalul 20 mai – 29 mai 2012. Proiectele câştigătoare vor fi făcute publice pe data de 30 mai 2012.
Programul “HEINEKEN pentru Comunităţi” face parte din Agenda de Sustenabilitate a companiei HEINEKEN, “Brewing a Better Future”. Abordarea companiei asupra sustenabilităţii este caracterizată printr-o viziune integrată, care acoperă toate ariile de activitate ale companiei şi o ajută să îşi desfăşoare activitatea în România pe termen lung, în mod eficient şi responsabil. Una dintre ariile importante ale Agendei de Sustenabilitate “Brewing a Better Future” este susţinerea comunităţilor locale în care compania îşi desfăşoară activitatea, prin investiţia în programe relevante pentru aceste comunităţi. Anul acesta, programul de responsabilitate socială “HEINEKEN pentru Comunităţi” se desfăşoară în cele patru oraşe de pe teritoriul României în care HEINEKEN este prezentă cu fabrici: Constanţa, Craiova, Miercurea Ciuc şi Târgu Mureş.
„HEINEKEN face parte din comunitățile locale în care își desfășoară activitatea, prin fabricile pe care le deține, inclusiv prin fabrica de bere din Târgu Mureș (Ungheni). Obiectivul nostru este să investim pe termen lung în aceste comunități într-un mod sustenabil și transparent, prin programe relevante, care să răspundă nevoilor acestor comunități. În acest context, am lansat anul trecut în Constanța și Miercurea Ciuc programul “HEINEKEN pentru Comunitati”, care face parte din Agenda noastra de Sustenabilitate “Brewing a Better Future”. În urma rezultatelor obținute în 2011 am hotărât să continuăm și să extindem programul și în Târgu Mureș și Craiova. Așteptăm cu drag ca instituțiile eligibile să participe cu idei de proiecte care să raspundă cât mai bine nevoilor din comunitățile din Târgu Mureș și Ungheni”, declară Anna-Maria Vikarius (foto), Directorul fabricii de bere HEINEKEN din Târgu Mureș.
Concursul va avea ca rezultat desemnarea a două proiecte câştigătoare pentru oraşele Târgu Mureş şi Ungheni care vor primi o finanţare în valoare de 50.000 RON fiecare. Suma obţinută va fi destinată implementării programului conform calendarului stabilit de finanţator. Pentru a asigura imparţialitatea şi transparenţa procesului de evaluare a proiectelor propuse, câştigătorii vor fi desemnaţi de către un juriu independent de finanţatorul programului, format din evaluatori externi cu experienţă în domeniul social şi care au fost anterior implicaţi în proiecte de responsabilitate socială.
“La fel ca şi anul trecut, ediţia din 2012 a programului de responsabilitate socială HEINEKEN pentru Comunităţi se va desfăşura într-un mod transparent, toate informaţiile necesare înscrierii proiectelor precum şi criteriile de eligibilitate fiind disponibile pe website-ul dedicat, www.heineken-pentru-comunitati.ro. Pentru a îmbunătăţi calitatea programului de la un an la altul, am decis ca în 2012 să aducem câteva noutăţi printre care se numără faptul că aplicanţii pot depune una sau mai multe candidaturi, iar proiectele pot fi implementate atât în oraşul Târgu Mureş cât şi pe o rază de 15 kilometri în jurul acestuia (inclusiv oraşul Ungheni), declară Sergiu Sebesi, Preşedintele Asociaţiei CSR Nest.
Rolul Asociaţiei CSR Nest în programul HEINEKEN pentru Comunităţi este acela de a susţine programul prin dezvoltarea, evaluarea, implementarea şi monitorizarea acestuia. Experienţa de peste şase ani a echipei CSR Nest în dezvoltarea de programe de CSR pe piaţa locală, la care se adaugă încă opt ani de implicare activă în domeniul social la nivel internaţional, contribuie la derularea eficientă a programului HEINEKEN pentru Comunităţi.
Sursa: Heineken