Consiliul Local Sfântu Gheorghe a achiziţionat în 2014 hotelul Bodoc de la omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, care îl cumpărase în 2003, împreună cu alte active ale fostei SC Turism şi Agrement „Oltul”, scoasă atunci la „privatizare”.
În 2007, afaceristul a început modernizarea hotelului, dar lucrările au fost sistate la scurt timp, iar clădirea cu 10 etaje a rămas în paragină. Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au cumpărat obiectivul în 2014 contra sumei de 745.000 de euro și şi-au exprimat intenţia de a reabilita hotelul şi de a amenaja aici spaţii pentru birouri, o sală modernă de conferinţe, precum şi un centru wellness de patru stele, dar nu au avut resursele financiare necesare şi nici nu au găsit un partener privat interesat. Drept urmare, au scos hotelul la licitaţie cu un milion de euro, însă nici după cea de-a patra licitaţie nu au reuşit să îl vândă, deşi au redus preţul până aproape de cel de achiziţie, iar în cele din urmă au decis să îl demoleze, pentru a construi în locul lui un centru multicultural şi de tineret, care va avea, printre altele, o bibliotecă ultramodernă şi o sală de concerte unică în ţară.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că demolarea fostului hotel Bodoc, ar putea începe în acest an, dacă Consiliul Local va aproba documentaţia tehnică şi actualizarea devizului general pentru acest obiectiv. Antal Arpad a menţionat că municipalitatea nu a renunţat la intenţia de a construi un centru multicultural şi de tineret în locul fostului hotel, care a fost dezafectat.