În cursul zilei de ieri, 29 august, un bărbat de 24 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, a fost prezentat Judecătoriei Târgu Mureș, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Cel în cauză este bănuit că în seara de 26 august, în jurul orei 21.50, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Târgu Mureș, i-ar fi sustras unui tânăr aproximativ 700 de lei, după ce l-ar fi amenințat și îmbrâncit, ulterior alergând într-o direcție necunoscută.
Din cercetările efectuate, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Târgu Mureș au stabilit identitatea bărbatului bănuit de comiterea faptei, depistându-l luni, 28 august.
Acesta a fost condus la sediul unității de poliție, iar în urma probatoriului administrat a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș. În cursul zilei de ieri, a fost prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, continuă cercetările în acest caz în vederea documentării întregii activități infracționale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
***
DEPISTAȚI CU OPERATIVITATE DE POLIȚIȘTI
La data de 28 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș – Biroul de Investigații Criminale au identificat doi bărbați, bănuți de sustragerea unei sume de bani, din locuința unei persoane vârstnice, la data de 26 august a.c..
În fapt, la data de 26 august a.c., un bărbat de 91 de ani, din Târgu Mureș, s-a prezentat la sediul unității de poliție, sesizând faptul că, în cursul aceleiași zile, în timp ce trei persoane necunoscute efectuau lucrări de renovare la domiciliul său, i-ar fi fost sustrase economiile personale, respectiv 29.500 de euro.
În baza sesizării, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș au demarat de îndată cercetări și au efectuat activități investigativ-operative, astfel încât persoanele bănuite de săvârșirea faptei au fost identificate la data de 28 august a.c., fiind vorba despre doi bărbați, de 32 de ani, din comuna Crăciunești și 36 de ani, din comuna Bălăușeri.
Cei doi au fost conduși la sediul unității de poliție pentru continuarea cercetărilor.
Prejudiciul cauzat, respectiv 29.500 de euro, a fost recuperat și restituit în integralitate bărbatului de 91 de ani, de către persoanele bănuite.
În cauză a intervenit împăcarea părților, urmând a se propune soluție legală prin unitatea de parchet competentă.