Două unități Hyundai ix35 Fuel Cell, alimentate cu hidrogen, și-au încheiat, săptămâna trecută, călătoria prin mai multe orașe europene, cu prilejul acțiunii ,,European Hydrogen Road Tour”, având ca destinație Copenhaga.
Modelul Hyundai ix35 Fuel Cell a jucat un rol important în cadrul ,,European Hydrogen Road Tour”, proiect susținut de către producători auto și o serie de organizații, cu obiectivul de a sensibiliza politicienii, lideri ai industriei, mass-media și publicul, în decizia de a contribui la investițiile în dezvoltarea infrastructurii hidrogenului ca sursă de energie în Europa.
Atât modelul ix35 Fuel Cell, precum și alte vehicule propulsate pe bază de hidrogen, au putut fi admirate în decursul expediției prin Hamburg și Hannover în Germania, Bolzano în Italia, capitala Franței – Paris, precum și în orașele Cardiff, Bristol, Swindon și Londra din Marea Britanie, înainte ca această călătorie să aibă ca destinație finală Copenhaga, Danemarca.
Allan Rushforth, Senior Vice President și COO al Hyundai Motor Europe a declarat: ,,Copenhaga a fost un oraș adecvat în care să se încheie acest turneu, având în vedere faptul că municipalitatea a comandat deja producția a 15 unități ix35 Fuel Cell. Avem convingerea că vehiculele propulsate pe bază de hidrogen pot contribui la dezvoltarea unei societăți cu rezerve de energie sustenabile și la mobilitate cu emisii zero. Aceste vehicule vor avea un rol vital în reducerea emisiilor de CO2.“
Calitățile Hyundai ix35 Fuel Cell…
… au fost dovedite de-a lungul anului prin participarea la o serie de evenimente în cadrul cărora au fost testate utilitatea și fiabilitatea modelelor.
Hyundai ix35 Fuel Cell a bătut toate recordurile la începutul anului, când a fost condus pe o distanță de 2.260 km, de la Oslo, Norvegia, până la Monte Carlo, Monaco, utilizând doar stațiile existente de alimentare cu hidrogen, în timpul celor cinci zile de călătorie.
În luna iunie, ix35 Fuel Cell a fost condus prin Suedia și Norvegia de către o echipă de reprezentanți Hyundai și jurnaliști, finalizând cei 314 km ai competiției emisiilor scăzute, ,,Zero Rally”. Autovehiculul s-a clasat pe locul patru în clasa hidrogen, devansând mai mulți constructori de autovehicule electrice, hibride sau alimentate cu bio-combustibil.
Înainte de acțiunea ,,European Hydrogen Road Tour”, care a demarat în septembrie, o serie de îmbunătățiri ale sistemului de propulsie ix35 Fuel Cell au fost realizate, modelul Hyundai obținând o autonomie de 588 km, în timp ce și-a menținut viteza maximă de 160 km/h și accelerația de la 0 la 100 km/h în 12.5 secunde.
Comunicată în cadrul Salonului Auto de la Paris, producția de serie a modelului Hyundai ix35 Fuel Cell se va realiza la fabrica din Ulsan, Coreea, fiind programată construcția a 1.000 de vehicule în intervalul decembrie 2012 – 2015. Hyundai are deja semnate contracte cu orașe din Danemarca și Suedia în scopul de a închiria ix35 Fuel Cell flotelor municipale.
Ulterior anului 2015, Hyundai estimează o producție de serie limitată a modelului ix35 Fuel Cell, cu un obiectiv de 10.000 de unități.
ix35 Fuel Cell are la bază premiatul model compact SUV ix35 – un autovehicul proiectat și construit în cadrul unităților de producție Hyundai din Europa, special pentru clienții europeni.
Călătoria prin orașele europene are ca destinație finală Copenhaga. 1.000 de unități urmează a fi produse și livrate către clienți în perioada 2013 – 2015.