Studium Green a finalizat unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale sale, West Side Park, de pe strada Alexandru Vaida Voievod, din Cluj-Napoca.
Punctul focal al proiectului West Side Park îl reprezintă cele mai mari terase înierbate din Transilvania, de aproape 8.000 de metri pătrați, iar dezvoltatorul imobiliar susține că astfel de inițiative verzi sunt extrem de importante pentru viitorul și sănătatea orașului.
Construcția ansamblului a însemnat și reutilizarea și reabilitarea unui fost sit industrial, Agromec, care se afla în paragină. Construcțiile din beton au fost dărâmate, multe dintre ele fiind înlocuite cu spații verzi.
”Acest proiect a fost finalizat după cinci ani de muncă, după doi ani de la achiziția terenului și trei ani de construcție. A fost un efort foarte important pentru noi, în care ne-am depășit bariere, am învățat foarte multe, în care nu am crezut că o scoatem la capăt, dar au apărut întotdeauna soluții. Vrem nu vrem, Clujul este un oraș poluat și atunci trebuie să facem, fiecare după posibilități, ceva ca să rezolvăm aceste lucruri”, a declarat omul de afaceri Dorin Bob, patronul Studium Green.
Prima terasă verde realizată de către companie a fost chiar în anul 2010, când aceștia au realizat un ansamblu imobiliar ce cuprindea aproximativ 1.600 metri pătrați de fațade verzi și o terasă înierbată de 300 de metri pătrați.
Dorin Bob a explicat că această filosofie de a implementa zonele verzi în ansamblurile rezidențiale se poate regăsi de-a lungul numeroaselor proiecte dezvoltate de Studium Green, iar apogeul îl reprezintă noul ansamblu West Side Park, unde au fost amenajate zone verzi pe o suprafață de 8.900 metri pătrați (dintre care 7.700 sunt terase verzi), din totalul de 10.136 de metri pătrați construiți.
Printre spațiile verzi se numără și două terase accesibile de către locatari, amenajate drept spații de relaxare. Pe aceste terase au fost amenajate numeroase zone cu numeroase tipuri de plante perene și graminee, zone cu gazon, dar și o microlivadă cu pomi fructiferi (meri, peri, cireși, etc) și decorativi.
Un alt element inedit al ansamblului West Side Park îl reprezintă fațadele fotocatalitice inteligente, importate din Germania. În afară de faptul că acestea au capacități de autocurățare după fiecare ploaie, ele sunt capabile să genereze și ozon, care purifică aerul și distruge bacteriile.
Capacitatea de purificare a fațadei ansamblului imobiliar este echivalentă cu cea a aproximativ 150 de arbori. Mai mult, fațada este funcțională și în perioada iernii, când marea majoritate a speciilor de arbori se află în repaus vegetativ.
Ansamblul West Side Park are o suprafață utilă de aproximativ 14.500 de metri pătrați, cuprinde 234 de apartamente de 1, 2 sau 3 camere și spații comerciale de peste 8.430 metri pătrați de spații comerciale (printre care și hipermarketul Kaufland).
Pentru mai multe detalii despre proiectul West Side Park și celelalte proiecte ale dezvoltatorului Studium Green, accesați site-ul companiei AICI.
Stiri de Cluj