Clujul este într-o continuă creștere din punct de vedere economic, al inovării și, totodată, cultural, datorită diversității și a evenimentelor de dimensiuni mici sau mari care aduc un plus comunității. Printre acestea, se regăsește și CreativeMornings Cluj care reușește să creeze o comunitate aparte de oameni venind din medii diferite însă care ajung să găsească, prin acest get-together, interese comune și să creeze legături.
Acest eveniment se desfășoară încă din 2008, fiind implementat inițial în New York și, cu timpul, în alte 204 orașe din lume. Are loc lunar, într-o zi de vineri, între orele 8:30 și 10 dimineața, cu scopul de a oferi oamenilor de pretutindeni șansa de a-și începe ziua în forță, energici și pregătiți de cerințele cu care se întâlnesc. La fiecare ediție, este invitat un speaker local sau național care își împărtășește cu publicul ideile și percepția cu privire la tema globală, nucleul central al discuției.
În intervalul 8:30 și 9:00 dimineața, participanții evenimentului se pot servi cu cafea și mici gustări, pregătite de parteneri ai evenimentului, precum: The Little Greenery, un catering ce susține economia circulară și aprovizionarea cu ingrediente de la producători locali, Food Waste Combat, mișcarea națională de combatere a risipei alimentare, și Nod Verde unde ai acces la produse locale de la gospodari și fermieri din Cluj dar și din împrejurimi. Totodată, până începe evenimentul propriu-zis, artiști și muzicieni au ocazia, timp de câteva minute să se exprime, oferind un cadru relaxant și welcoming. Începând cu ora 9, speaker-ul invitat își începe discursul cu privire la tema respectivă (în anii precedenți fiind subiecte precum „incluziune”, „apă”, „simetrie”) iar, la final, are loc un Q&A în care publicul poate să se apropie de speaker, să pună întrebări sau să își exprime curiozitățile.
„Everyone is creative. Everyone is welcome.”, este manifestul CreativeMornings Cluj
Mai multe detalii pe Cluj.info
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.