Începând de luni, 3 iunie, se derulează cea de a doua etapă a proiectului „Autobuze școlare pentru elevi”, votat de clujeni în cadrul procesului de bugetare participativă.
Astfel, primăria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public Cluj-Napoca au extins acest proiect prin achiziționarea celor 10 autobuze noi, iar rutele au fost suplimentate cu 7 trasee care permit să acoperim alte două zone din oraș – Bună Ziua și Grigorescu. Astfel acum sunt operaționale 12 trasee dedicate transportului la școală și acasă pentru elevii din ciclul primar.
Direcția Poliția Locală va asigura, de asemenea, prezența a cel puțin un polițist local în fiecare autobuz școlar. Polițiștii vor asista copiii la urcare/coborâre și la trecerea străzii.
Acest proiect contribuie direct la diminuarea numărului de mașini care sunt în trafic la orele de vârf în centrul orașului, susțin reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.
Din totalul de 10 autobuze, 4 au fost achiziționate din fondurile Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, restul 6 au fost achiziționate din fondurile Primăriei.
Sursa: www.stiridecluj.ro