Primăria Sibiu a început procedurile pentru construirea unui nou parc de 6,2 hectare, al doilea cel mai mare din oraș, transmite Turnul Sfatului. Municipalitatea a lansat licitația pentru proiectarea parcului ce va fi construit pe locul unde acum este un depozit de materiale de construcții.
Parcul va fi construit în cartierul Tilișca, în zona străzilor Preot Bacca şi Săcel, potrivit Turnul Sfatului, iar 28 august e termenul final de depunere a ofertelor pentru proiectarea, obținerea actelor necesare în vederea autorizației de construire, dar și întocmirea unui studiu geotehnic de detaliu
Construcția parcului va costa 12,4 milioane de lei și ar trebui să dureze un an. Finanțarea vine de la Uniunea Europeană, care alocă bani în acest exercițiu financiar pentru reconversia și terenurilor degradate.
Foto: Primăria Sibiu
Citește tot articolul pe Turnul Sfatului
Orașul Luduș va avea, până la sfârșitul acestui an, unul dintre cele mai moderne parcuri din regiune. Lucrările la această investiție sunt în grafic, conform declarațiilor primarului Cristian Moldovan pentru Telegraful de Mureș: „Este, cu siguranță, un proiect așteptat de mult timp de ludușeni. Ne bucurăm că am reușit să-l punem în practică și că această investiție va crește confortul urban și va fi unul dintre principalele puncte de atracție pentru cetățenii noștri.”
Investiția în valoare de peste 8 milioane de lei este finanțată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 axa prioritară 5.2, existând și o cofinanțare de 157.000 de lei din partea Primăriei Luduș.
Obiectivul general al proiectului „Modernizare, amenajare și dotare Parcul Tineretului” din Luduș constă în valorificarea durabilă a spațiului urban, prin transformarea unui teren degradat și neutilizat într-un spațiu verde cu funcțiuni de agrement. Astfel locuitorii orașului Luduș vor beneficia de un parc cu suprafața de aproape 22.800 mp amenajat ca spațiu verde, care va cuprinde inclusiv dotarea unui spațiu de joacă pentru copii și a unui teren de sport multifuncțional. De asemenea vor fi pavate peste 1.300 de metri de alei pietonale, va fi amenajată o pistă de alergare elastic în lungime de 540 de metri și vor fi montate 40 de bănci și 6 seturi de mobilier urban. Parcul va fi printre primele din regiune în care va fi montat un sistem wireless și un sistem de sonorizare ambientală.