Transavia, cel mai mare producător de carne de pui de pe plan local, controlat de Ioan Popa, investeşte peste trei milioane de euro într-un spital pentru recuperarea copiilor cu handicap locomotor în Alba Iulia.
Proiectul este realizat în parteneriat cu ONG Maria Beatrice din Alba Iulia. În 2017 ONG Maria Beatrice împreună cu societatea Transavia au început construcţia Centrului Pediatric Naţional la Alba Iulia. Finalizarea construcţiei este estimată pentru 2021, finanţarea acestuia fiind asigurată integral de compania Transavia. În prezent, se lucrează la acoperişul Modulului 1 al construcţiei (2017-2020), urmează tâmplăria exterioară (ferestre şi uşi exterioare). În 2019 au început săpăturile pentru Modulul 2 al construcţiei (2019-2021). Centrul nou construit va avea ca activitate: evaluare, diagnoză şi intervenţie timpurie, recuperare medicală copii, terapie şi reabilitare post-traumatică şi post-operatorie, ortopedie şi neurologie pediatrică.
În suprafaţă desfăşurată de 4.000 mp pe un teren de 6.000 mp, centrul va avea inclusiv 3 bazine de apă (acoperite) cu specific terapeutic pentru copii, terapia asistată de animale şi terapie prin joacă în natură, prin amenajarea unui parc specific dedicat.
„Sănătatea, educaţia şi sportul sunt doar câteva dintre categoriile pe care Transavia le-a sprijinit constant prin programe strategice. În acest an, am făcut un pas înainte şi am decis să ne implicăm efectiv în construcţia acestui centru medical pentru copii, care va purta numele companiei şi va asigura accesul la servicii medicale de recuperare pentru copiii români, a declarat Ioan Popa, preşedintele Transavia.
Transavia este liderul pieţei de carne de pui din România, având peste 2.000 de angajaţi, 28 ferme de creştere a păsărilor şi 4 ferme de producţie vegetală, o fabrică de nutreţuri combinate, 3 abatoare şi o fabrică de procesare a cărnii. Fermele Transavia sunt localizate în 8 judeţe din România, în Alba, Cluj, Sibiu, Braşov, Timiş, Mureş, Harghita şi Caraş Severin, unde anual se produc peste 80.000 de tone de carne de pui. Brandurile companiei sunt Fragedo şi Papane. Peste 25% la sută din producţia anuală a companiei merge pe piaţa de export, în mai multe ţări europene, precum Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Olanda, Ungaria, Grecia, Slovacia, Bulgaria, Italia, Spania şi Croaţia.
ZF