Codul Rutier prevede că “manevrele de oprire, staționare, întoarcere și mers înapoi sunt interzise la mai puțin de 25 de metri înainte și după trecerea pentru pietoni”. Este clar ca “bună ziua”! Cu toate acestea Târgu Mureșul este plin de așa zise locuri de parcare, trasate de municipalitate, până în buza trecerilor de pietoni, așa cum se poate vedea și în fotografiile făcute de noi în câteva astfel de locuri.
Dacă legea interzice acest lucru de ce este totuși tolerat? Se pare că orașele sunt, mai degrabă, gândite pentru autoturisme și nu pentru oameni. În ultima perioadă administrația locală a luat unele măsuri în acest sens însă foarte timide. Este vorba de amenajarea, în zona centrală a municipiului (trecerea de pietoni semaforizată din fața Primăriei și cea de la statuia Soldatului necunoscut) a unor scuaruri cu flori prin care au anulat câteva locuri de parcare lipite de trecerea de pietoni. Anumite măsuri similare au fost luate și în alte zone ale orașului, ca de exemplu în Cartierul Dâmbu Pietros (cum se vede și în imagini) unde a fost lăsată o distanță de doar aproximativ 4,5 metri de la ultimul loc de parcare până la trecerea de pietoni. Luarea acestor rmăsuri ar trebui să continue în tot orașul, conform normelor legale, în ciuda opoziței unor automobiliști ar parca și pe trecerea de pietoni.
Un alt aspect negativ referitor la trecerile de pietoni este lipsa marcajelor vizibile, multe fiind deteriorate, obturarea unor indicatoare cu vegetație și iluminatul precar a unor treceri de pietoni care pe timp de seară devin zone periculoase. Insistăm pentru securizarea trecerilor de pitoni dar și pentru disciplinarea conducătorilor auto și a pietonilor.
Până una alta șoferilor le recomandăm să circule cu viteza legală, să ia piciorul de pe accelerație în zonele cu indicatoare și marcaje pentru treceri de pietoni și să nu uite că foarte mulți pietoni sunt indisciplinați și în continuare cred că un autoturism se poate opri pe loc. Pietonilor le recomandăm să se asigure atunci când se angajează în traversarea străzii și să o facă doar prin locurile permise.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.