În urma ședinței extraordinare de consiliu de luni, 10 martie, consilierii locali au aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, precum și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții privind modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public al municipiului Târnăveni. Pentru acest lucru, se dorește înlocuirea aparatelor de iluminat existente cu aparate de iluminat cu LED-uri de înaltă calitate.
Principalele avantaje ale aparatelor de iluminat cu LED-uri de înaltă calitate sunt: reducerea consumului de energie electrică, eficiență ridicată și poluare luminoasă redusă, durata de viață mult mai mare decât lămpile existente, condiții de funcționare nepretențioase, ușor de controlat. În prezent, sistemul de iluminat public este un ansamblu de instalații și echipamente vechi în proporție de 86%. Este caracterizat prin neomogenitate, diversitate și neuniformitate, atât din punct de vedere constructiv, cât și din punct de vedere funcțional. Proiectul privind modernizarea iluminatului public este în concordanță cu Planul Urbanistic General și se înscrie în strategia de dezvoltare a municipiului Târnăveni.
Prin acest proiect se urmărește realizarea unui sistem de iluminat modern, reducerea riscului de accidente rutiere pe timp de noapte și îmbunătățirea condițiilor de viață, ca rezultat al implementării proiectului.