În 10 noiembrie se inaugurează pentru public Transilvania Motor Ring

În 10 noiembrie se inaugurează pentru public Transilvania Motor Ring

Campionii Mihai Leu și Titi Aur vor fi prezenți în Mureș în 10 noiembrie, când va avea loc inaugurarea pentru public a circuitului “Transilvania Motor Ring”, a anunțat miercuri într-o conferință de presă șeful Serviciului Administrativ al Complexului cu același nume, Thomas Moldovan.

Potrivit acestuia, la evenimentul de inaugurare a circuitului – în urma unei investiții a Consiliului Județean în valoare de 55 de milioane de lei care a fost recepționată de numai câteva săptămâni – sunt așteptați să participe toți cei care doresc, în mod gratuit, și, de asemenea, organizatori din branșă, care au fost invitați în ideea stabilirii unor colaborări viitoare.

Practic, în 10 noiembrie, începând cu ora 10, publicul va putea asista la concursuri demonstrative, pe 2 secțiuni, moto și auto, a precizat Thomas Moldovan.

“Vom vedea motociclete de competiție, vom vedea monoposturi, mașini de competiție, toate pilotate de către piloți acreditați și cu autorizație pentru așa ceva. Cu acest eveniment dorim să arătăm publicului, pe lângă cum arată și care a fost investiția practic, să arătăm și posibilitățile tehnice ale circuitului și să vadă și ce fel de competiții se pot desfășura pe acest circuit. Pentru că se pot desfășura aproape toate competițiile care se pot desfășura și pe celelalte circuite consacrate”, a spus el.

În cadrul evenimentui demonstrativ de la Transilvania Motor Ring, au confirmat participarea campionii Mihai Leu și Titi Aur, dar și alți sportivi locali, recunoscuți în branșă.

“Pot să spun că pe partea de auto și moto am chemat toți piloții cunoscuți în branșă, începând de la Mihai Leu, Titi Aur, Dani Oțil, campioni naționali și internaționali care sunt cunoscuți în branșă”, a mai spus Moldovan.

10:00-10:20 – auto-recunoaștere traseu cu safety car
10:30-10:50- moto- recunoaștere traseu cu safety car
11:00-11:45- auto- parada mașini, prezentare pilot și mașină
12:00-12:45- moto- parada moto, prezentare pilot și motocicleta
13:00-13:30- auto- moto- prezentare mașini, motociclete si piloți locali
13:45-14:30- auto- ture demo
14:40-15:15- moto- ture demo
15:30-16:00- auto- moto- două ture de salut spectatori cu safety car
16:00-17:00- înmânarea trofeului de inaugurare ” TRANSILVANIA MOTOR RING” piloților participanți