Cu pași repezi ne apropiem de campania electorală și implicit de alegerile de edil-șef al municipiului. Lupta politică pare să fie crâncenă și nu de puține ori am avut ocazia să-i auzim (citim) pe candidații la Primărie criticându-se unul pe celălalt. Primarul actual al orașului, dr. Dorin Florea va mai candida pentru un mandat, iar cei mai puternici contracandidați ai săi se pare că sunt Cornel Brișcaru din partea Uniunii Social – Liberale și Vass Levente din partea UDMR. Apropierea campaniei electorale încinge spiritele și îi determină pe candidații la Primărie să facă fiecare ce poate (fie că este vorba despre ieșiri demagogice în presă, fie că este vorba de tăieri de panglică) pentru a da bine în fața electoratului. Dar anul electoral se simte nu numai prin vorbe, ci mai ales prin banii investiți în infrastructura municipiului. Odată cu apropierea alegerilor avem de-a face cu un adevărat crescendo al investițiilor pentru că în anul electoral totul se poate…
2012, cel mai cel
Punând în balanță ultimii patru ani (2009-2012) putem observa că anul 2012 (an electoral) este cel mai prosper/bogat din punctul de vedere al investițiilor. Astfel, bugetul Primăriei Tîrgu-Mureș pentru anul 2012 însumează 52.216.159 de lei de la bugetul local şi 294.586.080 de lei din fonduri externe nerambursabile, fiind considerabil mai mare faţă de anul precedent (49.117.250 de lei de la bugetul local şi 154.350.400 de lei din fonduri externe nerambursabile, în 2011). De asemenea, bugetul de investiții pentru 2012 depășește și bugetele similare din 2010 (49.570.450 de lei de la bugetul local și 59.417.917 de lei din fonduri externe nerambursabile) și 2009 (51.992.918 de lei de la bugetul local și 35.720.737 de lei din fonduri externe nerambursabile). În anul 2012, prioritare pentru municipiul Tîrgu-Mureş sunt investiţiile în dezvoltarea infrastructurii locale (de transport, tehnico-edilitare şi de protecţia mediului, educaţionale şi sociale), reabilitarea şi modernizarea spaţiului urban, cercetare, inovare tehnologică şi crearea societăţii informaţionale, precum şi dezvoltarea turismului, a informat conducerea Direcţiei Tehnice din cadrul municipiului.
Mulți bani pentru mediu
Sursele de finanţare a proiectelor derulate pe parcursul anului constau din fonduri externe nerambursabile, fonduri de la bugetul local şi fonduri de la bugetul statului. În infrastructura locală (modernizări de străzi, intersecţii giratorii, drumuri de acces, parcări, trotuare, accese la blocuri, reţele de apă şi canalizare) va fi investită suma totală de 96.500.037 de lei, din care 85.399.037 de lei din fonduri nerambursabile. Pentru protecţia mediului (valorificare resurse regenerabile de energie solară şi reabilitarea sit poluat istoric – iaz batal de deşeuri 30 ha) va fi alocată suma de 137.318.954 de lei din fonduri externe nerambursabile, iar pentru investiţii pentru locuinţe, servicii şi dezvoltare publică (construire locuinţe sociale şi reabilitări termice la blocuri de locuinţe, reamenajare şi conservare Cetatea medievală, Grădina zoologică, spaţii publice de agrement etc.) – suma de 68.505.929 de lei, din care 53.495.132 de lei din fonduri nerambursabile.
Drumuri
Despre proiectele în curs de implementare am primit informații de la Aurel Trif, purtătorul de cuvânt al Primăriei Tîrgu-Mureș. Un loc important îl ocupă modernizarea străzilor în municipiul Tîrgu-Mureş – obiective de investiţii şi reparaţii, finanţate prin credit furnizor şi contribuţie din buget local, lucrări contractate în 2010, din care unele au fost executate în 2010, altele în 2011 şi o parte din ele se vor executa şi finaliza până în 2013. Programul va continua şi în anul 2012, pe mai multe străzi în funcţie de necesităţile apărute după trecerea sezonului rece. Un prim proiect pentru modernizarea străzilor în municipiul Tîrgu-Mureş va costa 62.349.899,54 lei, din care contribuţie proprie: 1.009.294,68 lei. Proiectul prevede: modernizarea şi semnalizarea rutieră a străzilor care preiau fluxul de trafic din zonele funcţionale şi le dirijează către: str. Băneasa, str. Budiului, str. Livezeni, str. Mureşeni, str. Voinicenilor, str. Podeni, str. Libertăţii. Prin acest proiect vor fi modernizate şi semnalizate rutier străzile municipiului pe o lungime de 13 km. În plus, în 2011 au fost semnate contracte de finanţare pentru următoarele proiecte: Modernizare reţea stradală în municipiul Tîrgu-Mureş – tranşa I, proiect în valoare totală de 37.620.733, 24 de lei, din care contribuţie proprie 868.603 de lei, prevăzând creşterea calităţii vieţii în municipiul Tîrgu-Mureş prin reabilitarea a 19 străzi. Sunt în curs de finalizare achiziţiile pentru lucrări şi servicii. Modernizare reţea stradală în municipiul Tîrgu-Mureş – tranşa II, proiect în valoare de 40.122.227,04 lei, din care contribuţie proprie – 981.763,76 lei, având drept obiectiv creşterea calităţii vieţii în municipiul Tîrgu-Mureş prin reabilitarea a 32 de străzi din municipiu şi a reţelei de alimentare cu apă de pe 27 din aceste străzi. Urmează demararea procedurilor de achiziţie pentru lucrările şi serviciile prevăzute.
Cetatea și Zoo
Cetatea Medievală și Grădina Zoologică sunt alte două obiective pentru dezvoltarea cărora Primăria a prevăzut bugete considerabile. Reamenajarea şi conservarea Cetății medievale Tîrgu-Mureş costă 29.220.376,70 lei, din care contribuţie proprie – 1.912.669,41 lei. Proiectul prevede reamenajarea a 7 bastioane şi 4 clădiri, căi de acces pietonale, platforme interioare, piaţa cetăţii pentru crearea de spaţii multifuncţionale: centru de conferinţe, Casa căsătoriilor, spaţii muzeistice şi arheologice, centru de tineret, săli de conferinţe, expoziţii etc.
Reamenajarea şi modernizarea Grădinii Zoologice se ridică la o valoare totală de 17.840.767,55 lei, contribuţie proprie: 6.941.184,55 lei. Proiectul prevede: reamenajarea, modernizarea şi extinderea zonelor de expoziţie ale grădinii zoologice. Investiţiile constau în împrejmuirea a 40 de ha cu gard de siguranţă, amenajarea de alei pietonale, mărirea spaţiilor pentru feline mari, tigri şi lei, amenajarea unor parcele noi pentru două specii de animale elefanţi şi girafe, etc., precum şi construirea de reţea de alimentare cu apă, reţea canal menajer, reţea alimentare cu gaze naturale şi reţea subterană pentru alimentare cu energie electrică.
Camere video și parcuri
Apoi, în 2011 au mai fost semnate contracte de finanţare pentru următoarele proiecte: Sistem de monitorizare pentru siguranţa populaţiei, proiect în valoare totală de 3.247.389, 16 lei, din care contribuţie proprie – 151.814,02 lei. Proiectul prevede creşterea calităţii vieţii şi sporirea gradului de siguranţă a cetăţenilor prin monitorizarea (25 de camere de supraveghere) a zonelor urbane ce prezintă pericol social şi grad de infracţionalitate ridicat: Mureşeni, Dâmbu Pietros, Calea Sighişoarei – Bulevardul Pandurilor – Valea Rece. În cadrul proiectului s-au încheiat procedurile de achiziţie pentru lucrările şi serviciile prevăzute. Parcuri noi în municipiul Tîrgu-Mureş: Aleea Carpaţi, Aleea Haţeg şi Aleea Vrancea – în valoare totală de 1.182.652,00 lei, din care contribuţie proprie – 120.000, 00 de lei, proiect ce prevede creşterea suprafeţelor spaţiilor verzi în municipiu, prin amenajarea a trei parcuri. Investiţiile propuse constau în construirea unor obiecte de joacă, leagăn, balansoar, bănci, coşuri de gunoi, lampadare, groapă de nisip, foişor de lemn etc., precum şi amenajarea terenului.
Locuințe
Pentru anul 2012, municipiul Tîrgu-Mureş şi-a propus să reabiliteze 50 de blocuri, din care, pentru 13 blocuri (710 apartamente) a fost organizată licitaţia publică, urmând ca, în cursul lunii aprilie 2012, să înceapă lucrările de reabilitare termică. La această licitaţie au participat, în premieră la nivel naţional, şi reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari în calitate de observatori. De asemenea, pentru alte 20 de blocuri există documentaţia de audit energetic, expertiză energetică şi proiecte tehnice, care până la sfârşitul lunii martie va fi înaintată Consiliului Tehnico-Economic din cadrul MDRT în vederea avizării. În plus, în cursul anului 2012 vor începe formalităţile pentru elaborarea documentaţiilor tehnice necesare pentru realizarea unor locuinţe sociale pentru romi, precum şi a altor categorii defavorizate de cetăţeni ai municipiului, în zona Remetea.
Centrale și pasajul subteran
Pentru 2012 se propune modernizarea sistemelor de încălzire, respectiv realizarea sistemelor de preparare a apei calde menajere. Aceasta va duce, printre altele, la remedierea neregulilor constatate de organele de control de-a lungul anilor privind respectarea cerinţelor impuse de legislaţia în vigoare şi de normativele europene, la următoarele unităţi de învăţământ: Gimnaziul ,,Fr. Schiller”, Școala Generală Nr. 7, Gimnaziul ,,N. Bălcescu”, Grupul Școlar ,,Constantin Brâncuşi”, Gimnaziul ,,G. Coşbuc”, Gimnaziul ,,Romulus Guga”, Grupul Școlar ,,Ion Vlasiu”. În plus, se va continua modernizarea şi reabilitarea pasajului subteran din centru şi a zonelor adiacente prin: reabilitarea structurii de rezistenţă a pasajului subteran; modernizarea zonei parcărilor din pasajul subteran prin optimizarea traseelor pietonale, completarea cu spaţii, dotări şi utilităţi aferente necesare funcţionării parcării. Termenul de finalizare a lucrărilor este în iunie 2012.
Vasile Dancea