Criza medicilor de familie se adânceşte. În câţiva ani, oamenii care locuiesc la sate ar putea să nu mai aibă medic la care să se înscrie. Nici în mediul urban, situaţia nu va fi mai bună. Ministrul Sănătăţii promite să rezolve problema, dar specializarea nu îi mai atrage deloc pe studenţi.
Media de vârstă a medicilor de familie este acum de 55 de ani. Dar, în cel mult 5 ani, unul din patru români nu va mai avea unde să se înregistreze, spun Asociațiile reprezentative ale medicilor și pacienților. Pacienții se plâng deja că stau mult la cozi, iar programările se fac cu multe zile înainte.
Din datele oficiale, în centrul țării există zone unde aproape toți medicii de familie se pensionează până la sfârșitul anului viitor. Cei mai puțini sunt în Sighișoara şi Luduş. Chiar și municipiul Târgu Mureș, centru medical universitar, are un mare deficit de medici de familie.
Ministerul a crescut numărul de locuri la rezidențiat, dar principala problemă a medicinei de familie este lipsa unei finanțări corespunzătoare.
Medicii de familie au de înfruntat, pe lângă salarizarea slabă, și un sistem informatic care le blochează aproape zilnic activitatea.
Un proiect de lege care se află acum în Camera Deputaților, for decizional, oferă posibilitatea unui medic de familie să își deschidă două cabinete și să ofere servicii peste norma de bază.