Pe vremea când dincolo de intersecția străzii Gh. Doja cu bulevardul ce duce spre Dâmbul Pietros de azi începea zona industrială a orașului, Fabricile de Mobilă, de Piele și Mănuși și altele au avut creșe arondate pentru copiii angajaților. Aceste creșe, pe vremea respectivă, erau sub tutela Direcției de Sănătate. Potrivit directorului Administrației Creșelor, dr. Ferencz Emőke, „erau 17 creșe care au aparținut de spital”. Care au fost acestea și ce s-a întâmplat cu ele, urmează să aflăm!
Deocamdată, știm că în anii de după evenimentele din decembrie 1989, unitățile industriale din oraș rând pe rând au ajuns la faliment, au fost închise ori vândute. Astfel, au intervenit schimbări și în soarta creșelor. Asupra acestui aspecturmează să revenim. Cert este că în 2001, Consiliul Local a preluat în administrare 5 creșe dintre cele gestionate de Direcția Sanitară. După un deceniu, municipiul Tîrgu Mureș avea în subordine tot aceste 5 creșe cu un efectiv de 329 de copii cu vârsta cuprinsă între 11 luni și 4 ani, luați în evidență la sfârșitul anului 2010.
Ce sunt creșele de fapt?
Creșele sunt structuri care oferă servicii sociale specializate pentru creșterea, îngrijirea și educarea timpurie a copiilor în vârstă de până la 4 ani. Potrivit Eurostat țara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană privind numărul copiilor care ajung în creșe. Doar 3% dintre cei cu vârsta până la 4 ani ajung în unitățile de îngrijire din administrația statului. Cauza acestei situații este desființarea creșelor de stat. Locurile disponibile în creșele rămase în administrarea statului au fost mereu limitate. Situația nu și-a găsit rezolvarea nici în 2018. Mamele care nu-și permit o bonă sau o grădiniță privată sunt nevoite să renunțe la locul de muncă, neavând cu cine lăsa copilul.
În căutarea unei soluții
Cele 5 creșe din oraș sunt supraaglomerate, numărul solicitărilor an de an depășește cu mult numărul locurilor disponibile. Municipiul Tîrgu Mureș s-a adresat Inspectoratului Școlar Județean pentru găsirea unor spații care ar putea fi redistribuite pentru creșe. Astfel de spații neexistând, s-au gândit la mansardarea respectiv extinderea unor grădinițe în următorii ani, pentru înființarea unor grupe de creșe. Au fost propuse spre mansardare Grădinița Nr.16 sau Grădinița Nr.19. Aprobarea trebuia cuprinsă în rezerva bugetului local pe anul 2011 pentru sumele necesare înființării de creșe în condițiile legii și pentru cel puțin 3 studii de fezabilitate, arăta într-o informare dr. Ferencz Emőke, director Administrarea Creșelor.
Cea de a 6-a creșă, inaugurată în 2011
Dat fiind că numai din zona cartierului Unirii au fost solicitări pentru 50 de locuri în 2010, înființarea unei creșe a fost imperios necesară. „Este doar prima creşă dintr-o serie de astfel de instituţii pe care urmează să le realizăm. Am identificat alte cinci locaţi în cinci mari cartiere ale oraşului unde, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, intenţionăm să construim astfel de creşe. Cea de astăzi este o creşă frumoasă, modernă, plină de viaţă, care îşi aşteaptă copiii”, a declarat primarul dr. Dorin Florea, în 31 august 2011, la inaugurarea creșei din str. Remetea nr. 35. A fost prima creșă din cartierul Unirii, proiectată pentru primirea a 40 de copii. Numărul cererilor însă este în jur de 100. În cartierul Unirii este nevoie de încă o creșă, la fel și în alte zone din oraș! De câte locuri ar fi nevoie, cu exactitate nu se știe, dar dacă e să ne luăm după cifrele vehiculate în ședințele de Consiliu Local, se pare că anual se depun 500 de cereri pentru înscriere la creșă. Majoritatea copiilor care „candidează” la un loc în creșă au între12 și 18 luni. Aceasta e vârsta la care ajung copiii când mamele lor se întorc din concediul postnatal la muncă.
Problema locurilor și a lipsei de personal
Începând cu anul 2012 potrivit unei hotărâri de guvern privind creșele, anul școlar începe în jurul datei de 15 septembrie. Copilul poate fi adus oricând la creșă, dar înscrierile și depunerea dosarelor se desfășoară în iunie-august. Lista celor admiși se afișează în septembrie. Dacă o mămică vrea să se întoarcă la muncă abia la anul în febriarie, deja în iunie va trebui să – și înscrie copilul. În caz că se eliberează locuri, se mai primesc înscrieri și în timpul anului școlar. Existând o fluctuație la frecventarea creșei, anul trecut de pildă, pe 337 de locuri au fost înscriși 577 de copii! Și asta nu e totul. Mai există și problema personalului, se mai îmbolnăvesc, ies la pensie sau în concediu pentru îngrijirea copilului. „Avem nevoie de personal, trebuie să angajăm personal în locul persoanelor care pleacă, dar există niște reglementări în vigoare pe care trebuie să le respectăm, există niște termene până când putem scoate aceste posturi la concurs”, a explicat directorul creșelor.
E nevoie de mulți bani
De ani de zile persistă problema locurilor limitate la creșe și grădinițe. Părinții solicită, autoritățile aprobă, dar e nevoie de mulți bani. „În discuțiile pe care le-am purtat cu consilierii locali, într-adevăr toți au fost de acord că este nevoie de modernizarea, de reabilitarea acestor creșe. Din discuțiile pe care le-am purtat ați fost de acord să alocați sume importante pentru a putea moderniza, pentru a putea dota aceste creșe. Iar referitor la construcția unei noi creșe, s-au purtat mai multe discuții, într-adevăr este un studiu de fezabilitate în curs pe strada Apaductului, unde se va construi o creșă nouă cu aproximativ 60 de locuri. Acest lucru se va realiza printr-un proiect european, sperăm noi. Este în discuție și un alt proiect, în cartierul Belvedere, despre care nu am foarte multe amănunte, ținând cont de faptul că Direcția Tehnică se ocupă de această problemă, unde se dorește construcția unui imobil cu destinația de creșă și grădiniță”, a precizat dr. Ferencz Emőke, în ședința Consiliului Local din ianuarie 2018.
Sursă de finanțare
Părțile fiind de acord asupra construirii unor creșe, nu mai e nevoie decât de sursa de finanțare. Aceasta ar putea fi accesată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 4- Sprijinirea dezvoltării urbane durabile. Amplasamentul propus pentru creșa din cartierul Unirii ar fi pe strada Apaductului nr. 54-56. Capacitatea creșei ar putea fi între 60-80 de copii. Costurile sunt estimate la 2 mil. de euro.
În atenția tuturor consilierilor locali!
O petiție semnată de 14 mămici în care se vorbește despre nevoia unor creșe a fost adresată consilierilor locali ai municipiului Tîrgu Mureș. Copiii acestor mame, care se întorc la locurile lor de muncă după concediul postnatal, au 14-19 luni. „Familiile tinere din orașul nostru se confruntă cu o problema acută: numărul insuficient al creșelor și starea precară a creșelor și a grădinițelor existente. Reîntoarcerea în câmpul muncii înseamnă pentru noi dorința de integrare a copilului în creșele oferite de Primăria Tîrgu Mureș, unde ei să se poate dezvolta într-un mediu armonios și să fie îngrijiți. Din păcate, am constatat că numărul acestor instituții e prea mic (6 creșe) comparativ cu numărul copiilor. În prezent, grupele de copii sunt supradimensionate, personalului calificat fiindu-i aproape imposibil de a-i supraveghea și de a se ocupa de ei, având în vedere vârsta la care ei încă nu se pot exprimă și de faptul că la această vârstă integrarea se face în timp cu mare efort și răbdare. În acest sens, va rugăm a se lua în considerare crearea de noi creșe moderne, precum și suplimentarea personalului calificat și motivat în instituțiile deja existente. Viitorul acestei urbe depinde de viitorul copiilor noștri, așadar considerăm a fi o investiție pe termen lung, prin facilitarea accesului pentru mai mulți copii la educația preșcolară și pe termen scurt, prin reîntoarcerea mamelor în câmpul muncii, contribuind astfel la creșterea numărului angajaților activi plătitori de taxe și impozite. Suntem totodată conștiente că modernizarea actualelor creșe și grădinițe și crearea unor noi creșe nu se poate face peste noapte, dar dorim să vedem faptul că Consiliul Local se ocupă și de nevoile reale ale comunității, analizează cel mai eficient mod de realizare și face un plan de investiție pe mai mulți ani” se arată în petiție.
Va fi Creșa nr. 7?
Clădirea de pe strada Apaductului nr 54-56 aparține societății Aquaserv. Această clădire va fi preluată în patrimoniul orașului. Clădirea se află în conservare de 15 ani și a fost evaluată la 185.239 de lei fără TVA, potrivit adevărul.ro. În schimbul clădirii, Aquaserv va primi terenurile situate sub trei imobile aflate în proprietatea sa, care au fost evaluate la 188.251 de lei fără TVA. Diferența de 2.282 de lei se va achita municipalității în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii de Consiliu Local, potrivit aceleași surse. „Dacă proiectul va fi votat în Consiliu Local, noi vom efectua o vizită la faţa locului pentru a vedea exact lucrările care trebuie făcute şi în ce stare se află instalaţiile clădirii. Preconizăm că până în luna septembrie lucrarea va fi gata”, a precizat Lucian Racz, şeful Direcţiei Tehnice din Primăria Târgu-Mureş.
Ce s-a votat la buget
Suma de 522 de mii de lei a fost votată în bugetul municipiului Tîrgu Mureș pentru reparații curente la creșele din oraș. Pentru studiu de fezabilitate, avize și autorizații pentru amenajarea unei creșe în cartierul Belvedere au fost alocați 30 de mii de lei, iar pentru modernizarea clădirii de pe str. Apaductului nr. 54-56 s-a votat suma de 207 mii de lei și pentru modernizarea Creșei Nr. 5 alte 157 mii de lei. Momentan, în Tîrgu Mureș funcționează cele 6 creșe cu 337 de locuri, cu 220 mai puține decât numărul celor înscriși în decembrie 2017.
Cele 6 creșe din oraș
Administrația Creșelor este coordonată dr. Ferencz Emőke. Încă din 2011 numărul creșelor de stat a rămas 6. Acestea sunt: Creșa Nr.1 în cartierul Mureșeni, str. Hunedoara nr. 29, Creșa nr. 2 în cartierul Dâmbu Pietros, str. Lămâiței nr.18 , Creșa Nr. 3 în cartierul Cornișa, str. Gh. Marinescu nr. 9, Creșa Nr. 4 în Cartierul Budai Nagy Antal, str. Plaiului, Creșa nr. 5 în cartierul Tudor Vladimirescu, str. Muncii nr.14, Creșa Nr. 6 în cartierul Unirii, str. Remetea nr.35.
Reprezentanta mămicilor în ședința CL
„Vă solicităm creșe. Nu ne interesează culorile politice, am venit aici să găsiți înțelegere pentru copiii noștri, poate și ai dvs. ca să se poată integra normal în societatea noastră. Eu sunt convinsă că în 2018 nu o să se facă creșe pentru copilul meu, așa că va trebui să mă gândesc la altfel de soluții în anul acesta când va trebui să mă întorc la muncă, dar măcar pentru mămicile din viitor v-aș ruga să găsiți soluții pentru copiii acestui oraș”.
„În comisia de buget am discutat și s-a aprobat studiul de fezabilitate pentru construirea unei creșe în Tîrgu Mureș, astăzi practic consfințim ceea ce ne-ați cerut dvs. prin faptul că vom vota bugetul municipiului Tîrgu Mureș care include și studiul de fezabilitate pentru construirea unui creșe noi. Și să știți că pe lângă acești bani pentru creșă mai este o sumă importantă pentru reparații la școli, e vorba de 20 de milioane de lei, deci avem în vedere și ne preocupă foarte mult aspectul educațional și sănătatea și siguranța copiilor până la urmă. Și noi suntem părinți”,
a răspuns viceprimarul Sergiu Papuc.
Radu Bălaș, consilier local
„S-a terminat ședința de Consiliu Local și îmi vin în minte unele lucruri discutate în plen. Am aflat că e aproape inuman de greu să construiești două creșe în 2018 și să găsești locațiile în Tîrgu Mureș (reacția unui consilier UDMR la propunerea făcută de POL). Asta în timp ce în anul 1896 se construia metrou la Budapesta (al doilea din lume), iar în anul 1907 primarul Bernady finaliza Palatul Administrativ din Tîrgu Mureș. La distanță de 111 ani, Primăria Târgu Mureș (condusă de PNL-PSD-UDMR) se screme când mămicile din oraș cer două creșe. Despre faptul că același consilier al UDMR spune că, dacă n-ai construit vreun imobil, nu prea ai dreptul să propui construcția a două creșe, nu mai zic nimic”.
Erika MĂRGINEAN
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.