În această seară am avut plăcuta surpriză de a primi un mesaj, în versuri, care ne anunță că cineva în comuna Iclănzel e gata să-i ajute pe toți cei care au nevoie de o pâine. Și face asta pe banii săi, cu o singură condiție: ca ei să stea acasă!
”Sunt aici și voi rămâne,
Voi în casă vă rog, stați !”
Grație paginii de socializare am aflat că tânărul Vlad Adrian este polițist și citind postările sale pe versuri, îl puteți cunoaște, chiar dacă până azi n-ați mai auzit nici voi de el.
Iată mesajul lui: ”În comuna Iclănzel putem, sper să reușim să facem asta toți.”
Să nu ai grija de mâine!
Personal am să împart pâine.
Am s-o fac pe banii mei ,
Doar ca sfatul meu să-l iei !
Vreau ca tu să fii în casă ,
Vreau să fii în siguranță !
Cu familia ta la masă !
Că eu nu pot, dar îmi pasă !
Sunt om, dar sunt polițist,
Și-am jurat să-mi dau și viața !
Stau în frig si strâng din dinți ,
Văd în față siguranța !
Și te rog să mă înduri,
Când mă vezi să nu mă injuri!
Dacă ai nevoie de ceva,
Spune-mi ! Te voi ajuta!
Îi urăm succes!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.