Județul Mureș va găzdui, Olimpiada Națională de Geografie, la care sunt așteptați să participe aproximativ 350 de elevi de clasele VIII-XII, 43 de profesori însoțitori, precum și circa 50 de membri ai comisiei naționale de evaluare. Potrivit inspectorului școlar general al județului, Ioan Macarie, Olimpiada Națională de Geografie – singura de acest nivel care va fi organizată în Mureș – va avea câteva aspecte inedite.
“Poate că o noutate extraordinar de interesantă și de binevenită este acea probă practică, în sensul că vor avea loc deplasări spre anumite puncte geografice de pe raza municipiului Târgu Mureș, care vor fi stabilite în dimineața probei de comisia centrală, pentru efectuarea de observații, analize și cartare a orizontului local. (…) De asemenea, în data de vineri, 3 mai, vor avea loc și două probe de baraj, una orală și alta scrisă, pentru selecția elevilor care vor participa la Olimpiada Internațională de Geografie și la Balcaniada de Geografie”, a declarat Macarie.
Inspectorul școlar general al județului Mureș a precizat că pregătirile pentru organizarea olimpiadei au început în luna octombrie a anului trecut și că, pe lângă probe, elevilor olimpici le vor fi oferite un mic spectacol artistic la deschiderea festivă, o piesă de teatru, precum și excursii didactice, vizitarea centrului istoric din Târgu Mureș și Sighișoara.
Azi de la ora 9.30 la Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș va avea loc Deschiderea Festivă a Olimpiadei Naționale de Geografie la care va participa Ministrul Educației Naționale, doamna Ecaterina ANDRONESCU.