Până astăzi, 11 iunie, în județul Mureș au fost confirmate 694 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
VINDECATE
De asemenea, până la această dată, 605 persoane au fost declarate vindecate și externate.
IZOLARE
Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Mureș, la această dată, 4.886 persoane se află în autoizolare la domiciliu, sub monitorizarea autorităților.
CARANTINĂ
În spațiile de carantină din județul Mureș sunt 68 persoane.
INTERNATE
Un număr de 38 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, potrivit datelor DSP Mureș.
Menționăm faptul că a fost schimbat modul de raportare al deceselor persoanelor care prezintă infecție COVID-19, în sensul în care numărul acestora va fi comunicat zilnic, integrat, în cadrul buletinului informative la nivel național difuzat la ora 13.00, cu menționarea categoriilor de vârstă, sexului, județului și prezența sau absența comorbidităților.
DECESE
Până acum, 66 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
O dată cu instituirea stării de alertă, pentru persoanele care vin în România din străinătate, măsura izolării/carantinării la locuință împreună cu familia/aparținătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru măsura menționată sau solicită acest lucru pentru a nu-și expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate în spații puse la dispoziție de autorități.
Cancelaria Prefectului
Instituția Prefectului – Județul Mureș