Potrivit prevederilor Legii nr.145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, tipărirea atestatelor de producător şi a carnetelor de comercializare se efectuează de către Compania Naţională „Imprimeria Naţională” S.A. la solicitarea consiliilor judeţene.
Pentru anul 2017 au fost solicitate de către unităţile administrativ- teritoriale din judeţ un număr de 4020 carnete de comercializare a căror valoare este de 42.210 lei fără TVA iar pentru atestate de producător un număr de 73 blocuri în valoare de 21.900 lei fără TVA.
În acest sens, autoritatea publică judeţeană a semnat cu C.N. „Imprimeria Naţională” S.A., contractele pentru achiziţionarea documentelor tipizate necesare unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ pentru anul 2017. În termen de 15 zile de la semnarea contractului C.N. „Imprimeria Naţională” S.A. este obligată să tipărească formularele.
În momentul în care vor fi aduse formularele, unităţile administrativ-teritoriale din judeţ vor fi informate pentru a le ridica de la Consiliul Judeţean Mureş.