În jur de 30 de persoane, în majoritate tineri, au protestat, miercuri seara, timp de două ore în faţa Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, împotriva Guvernului Grindeanu şi a Partidului Social Democrat, ca urmare a modului în care a fost emisă OUG de modificare a Codurilor penale, abrogată ulterior.
În timpul protestelor de la Târgu Mureş manifestanţii au scandat lozinci cum ar fi ‘PSD – Ciuma roşie!’, ‘DNA să vină să vă ia!’, ‘Jos Guvernul!’, ‘Nu vrem hoţie, vrem democraţie!’ şi au spus că vor rămâne în stradă, ‘pentru a păstra flacăra vie’, chiar dacă numărul lor va scădea şi mai mult.
De mai bine de o săptămână, la Târgu Mureş s-a ieşit în stradă în fiecare seară pentru a se protesta împotriva modului în care Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi a proiectului de lege pentru graţierea unor pedepse, abrogată la sfârşitul săptămânii trecute.
În fiecare seară, la Târgu Mureş au protestat între 1.000 şi 4.000 de persoane, iar în ultimele două seri numărul protestatarilor s-a redus considerabil. AGERPRES
Foto: Zagon Darius