Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Horea” al judeţului Mureş a anunţat că a intervenit duminică pentru înlăturarea a 37 de copaci doborâţi de vânt şi pentru degajarea a zece autoturisme avariate, iar în continuare în jur de 70 de localităţi sunt fără energie electrică.
”Ca urmare a fenomenelor meteo prognozate, astăzi până la ora 17,00, ISU ‘Horea’ al judeţului Mureş a avut 37 de intervenţii pentru înlăturarea copacilor căzuţi din cauza vântului puternic. Astfel, salvatorii de la Detaşamentul de pompieri Târgu Mureş au intervenit la 30 de solicitări de înlăturare a copacilor căzuţi, iar cei de la Detaşamentul Sighişoara, la 7 solicitări. Din fericire, nu au existat victime umane. 10 autoturisme au fost avariate de copacii doborâţi de vânt”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, căpitan Cristian Virag.
Potrivit acestuia, echipele de intervenţie ale Electrica lucrează la remedierea defecţiunilor survenite la numeroase puncte de transformare din judeţ. În continuare circa 70 de localităţi nu au curent, iar în 15 localităţi, inclusiv în municipiul Târnăveni, s-a reuşit remedierea defecţiunilor provocate de vântul puternic şi de căderile masive de zăpadă.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş Ovidiu Dancu a precizat duminică, pentru AGERPRES, că pe drumurile judeţene au fost semnalate două blocaje în trafic, în zona Sângeorgiu de Pădure-Bezid şi a localităţii Hodoşa.
Dancu a precizat că în judeţ s-a circulat, duminică, în condiţii de iarnă şi că blocajele semnalate nu au fost produse de cantitatea mare de zăpadă căzută, ci din cauza unor maşini neechipate corespunzător şi a unor şoferi care nu au adaptat viteza la condiţiile de drum.
CJ Mureş a atras atenţia populaţiei că în Mureş sunt unele drumuri judeţene – însumând peste 170 de kilometri din totalul de 800 de kilometri – pentru care administraţia judeţeană nu a reuşit să încheie contracte de deszăpezire până în prezent.
Potrivit CJ Mureş, pentru drumurile judeţene din zona Sâncrai şi din zona Sighişoara nici un operator economic nu a depus o ofertă, iar astfel Consiliul Judeţean Mureş este în imposibilitatea de a asigura serviciile de deszăpezire, în condiţiile legii.
”Procedura de achiziţie publică pentru aceste două zone a fost reluată vineri, iar pe parcursul lunii noiembrie pornim şi licitaţia deschisă pentru contractele cadru (pe perioada 2016 – 2020) pentru drumurile judeţene din zonele Şăulia, Miercurea-Nirajului, Gorneşti, Sâncrai si Sighişoara. CJ Mureş a transmis o informare despre situaţia actuală atât Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş – Serviciul Rutier, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’, cât şi tuturor primăriilor din judeţ. Pe această cale atragem atenţia conducătorilor auto să dea dovadă de prudenţă şi să adapteze viteza la condiţiile meteo”, a arătat CJ Mureş, într-un comunicat de presă.
AGERPRES
Foto: Koncz Szabolcs