- Cooperativele agricole… două cuvinte care ne aduc amintiri legate de perioada comunistă (celebrele C.A.P.-uri). Dar, iată că, în același timp, cooperativele agricole pot fi și esența viitorului agricol.
În prezent, în județul Mureș activează doar 10 cooperative agricole. Destul de puține. De fapt, ne situăm undeva spre coada clasamentului la nivel național. În România activează peste 900 de cooperative agricole, dar, dintre acestea, sub 200 au reuşit vânzări anuale mai mari de zero în ultima perioadă.
Dar, din fericire, cooperativele agricole nu sunt singurele forme asociative din agricultură. În Mureș, mai există asociații și federații agricole, în total vreo 74 de asociații profesionale.
Care sunt concret formele asociative din agricultură la nivelul judeţului Mureş şi care sunt avantajele acestora, aflaţi din rândurile următoare…
Forme asociative mureșene
Cooperative în sensul celor dinainte de 1989 nu mai există. În prezent, cooperativele sunt asociații autonome de persoane fizice sau juridice, constituite pe baza liberului consimțământ între părți. Astăzi, cooperativele agricole din judeţul Mureş au mai mult rolul de a intermedia pentru membrii înscrişi în cooperative, pentru a le reprezenta interesele financiare şi pentru obţinerea de fonduri. De exemplu, pentru un fermier care deţine 30 de vaci şi vinde cu 0,7 lei litrul pe lapte, înscrierea într-o cooperativă i-ar putea aduce un profit de 1,08 lei pe litru, având în vedere că acea cooperativă reprezintă interesele mai multor persoane, deci are forţă mai mare de negociere.
De fapt, formele asociative prezente în agricultura mureșeană sunt: grupuri de producători, cooperative agricole și asociațiile profesionale de profil.
„Rolul cooperativelor este cel de a se valorifica producția realizată de membrii acestora, de a înființa centre de colectare, depozitare și procesare produsele agricole , sprijin pentru accesarea formelor de sprijin naționale și europene etc.”, a precizat ec. Ioan Rus, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Județeană Mureş.
Avantajele cooperativelor sunt multiple…
… scutirea de la plata impozitului agricol al cooperativei în primii 5 ani de la înfiinţare; reducerea cu 20% a impozitului pe profit al cooperativei în primii 5 ani de activitate; accesul la subvenţii şi fonduri publice şi externe; scutire de la plata taxelor vamale pentru importurile de utilaje, echipamente şi maşini agricole; achiziționare mai avantajoasă de inputuri, utilaje și mașini agricole; accesarea de fonduri europene pentru înființarea centrelor de colectare și procesare produse agricole și animaliere, depozite.
Iar avantaje aduc cooperativele și străinilor. În multe țări europene, cooperativele agricole sunt de mult o normalitate. Cele mai multe cooperative agricole sunt în Italia, Spania și Germania, în fiecare dintre aceste țări existând mii de astfel de cooperative.
Totuși, de ce nu stăm bine la numărul de cooperative? „Fermierii sunt reticenți și nu au încredere în înființarea cooperativelor agricole sau alte forme de asociere”, a precizat ec. Ioan Rus.
Exemple concrete
După cum spuneam, în județul Mureș există 74 de asociații profesionale în agricultură. Iată câteva exemple, cu suprafețele agricole pe care le lucrează (unele lucrează doar câteva zeci de hectare de teren, altele sute de hectare) sau cu activitățile pe care le desfășoară:
Organizația de producători fructe – Hortipomicola Reghin are 7 membri și suprafața de 289,16 de ha livezi.
Cooperativa Agricolă Stejarul – Suplac are suprafața agricolă de 54 de ha.
Cooperativa Agricolă Fântâna Voievodului Vaidacuta Suplac – suprafața agricolă 261 de ha.
Cooperativa Agricolă Vaidacuteană – Tirimia – suprafața 111 ha.
Cooperativa Agricolă Câmpia Transilvaniei – comuna Crăiești – suprafața – 32 de ha.
Asociația profesională a cultivatorilor de sfeclă de zahăr – Luduș – asociația reprezintă interesele cultivatorilor în vederea încheierii contractelor cu unitatea procesatoare, le facilitează prețul și reprezintă interesele producătorilor de sfeclă la nivel național prin federație în vederea obținerii sprijinului pe suprafață la plata unică și la plata ANT – Ajutor Național Tranzitoriu. Îi ajută să obțină un preț mai bun pentru sfecla predată și obținerea unui sprijin național și european bun.
Asociația Cultivatorilor de nuci „Nucul de Aur” – reprezintă interesele cultivatorilor de nuci,
le dă indicații despre amplasarea culturii de nuc în zone favorabile, întocmirea proiectelor pentru obținerea fondurilor europene, în vederea modernizării plantațiilor sau înființării de plantații pomicole.
Asociația producătorilor de mere din Transilvania – zona Batoș și Reghin – obținerea unui
preț bun pentru valorificarea merelor și ajutor pentru obţinerea fondurilor europene.
10 asociații profesionale
La nivelul județului Mureș există 10 asociații profesionale în domeniul agricol:
Asociația Județeană a Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr – cu sediul în Luduș;
Asociația Cultivatorilor de Nuci Județul Mureș – Nucul de Aur – cu sediul în Tîrgu Mureș;
Asociația Producătorilor de Mere din Transilvania – Reghin;
Asociația Grupului de Producători Agricoli Hortpomicola Reghin;
Societatea Agricolă a Producătorilor de Mere Dedrad-Batoș;
Asociația Agrozootehnică – Dedrățeanul – cu sediul în Batoș;
Asociația Agriculturii Văii Luțului – Batoș;
Asociația Transylvania – Aluniş;
Asociația Agricultorilor Maghiari din România – Organizația Mureș – AAMR Mureș (cu 24 de filiale);
Asociaţia cultivatorilor de tutun.
3 grupuri de producători recunoscute
Acestea sunt:
SC Grupul de producători tutun – Centru SRL – cu sediul în Tîrgu Mureș;
Societatea Agricolă a Producătorilor de Mere Dedrad – Batoș;
Asociația Grupului de Producători Agricoli – Hortpomicola Reghin.
10 cooperative agricole
În total, în Mureș există 10 cooperative agricole. Dintre acestea, majoritatea au ca domeniu de activitate sectorul vegetal, iar două activează în domeniul apicol:
Cooperativa Fântâna Voivodului – comuna Ogra, sat Vaidacuta;
Cooperativa Agricolă Dumbrava – comuna Râpa de Jos, sat Dumbrava;
Cooperativa Ardealul – Iernut, Sântana, Ungheni;
Cooperativa Agricolă Legumicolă – Acăţari – Gălăţeni – Păsăreni;
Cooperativa Agricolă Vegetală – Voiniceni;
Cooperativa Agricolă Mixtă în domeniul producerii, condiţionării, depozitării cerealelor şi creşterea animalelor – Iernut;
Cooperativa Agricolă Valea Albeştiului Marketing Sighişoara – vânzare lapte şi produse;
Cooperativa Agricolă Stejarul – Laslău Mic – Suplac;
Cooperativa Agricolă Bio Apis – Cristești;
Societatea Cooperativă Apicola Târnava – Chibed.
În zootehnie
În domeniul zootehnic funcționează mai multe asociații și federații, care reunesc crescătorii de bovine, ovine, cabaline, caprine, porcine. De asemenea, există asociații ale crescătorilor de albine și ale crescătorilor de porumbei:
Asociația Crescătorilor de Taurine din județul Mureș – cu sediul în Șăulia;
Federația Crescătorilor de Taurine Mureș – Miercurea Nirajului;
Federația Crescătorilor de Bovine Bălțata Românească din Județul Mureș – Sângeorgiu de Mureș;
Asociația Agricultorilor Maghiari din România – Tîrgu Mureș;
Asociații Independente fără Reprezentare Județeană – în total 153 de asociații profesionale;
Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine – Muntele Bekecs – Eremitu;
Asociația Crescătorilor de Ovine – Ardealul Band;
Asociația Crescătorilor de Oi Mureș – Mureș;
Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine de pe Valea Mureșului Superior – Bistra Mureșului;
Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine Sâncrăiana;
Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Sighișoara Târnavele;
Asociația Crescătorilor de Ovine Chețani;
Asociația Crescătorilor de Ovine Lunca;
Asociația Crescătorilor de Ovine Orşova;
Asociația Crescătorilor de Ovine Gurghiu;
Asociația Crescătorilor de Ovine Beica;
Asociația Crescătorilor de Albine, Filiala Mureș – Tîrgu Mureș;
Asociația Apicultorilor din Raza Teritorială a Târnavelor – Chibed, Trei Sate;
Asociația Apicultorilor de pe Valea Nirajului – Miercurea Nirajului, sat Sântana;
Apiprodes – Tîrgu Mureș;
Asociaţia Apicolă Bio Apis Transilvania – Lăureni;
Asociația Crescătorilor de Porcine Mureș – Iernut;
Asociaţia crescătorilor de cabaline – Reghin;
Asociaţia crescătorilor de porumbei agrement imperiali Mureş 2007 – Sâncraiu de Mureș;
Asociaţia crescătorilor de porumbei voiajori Mureş – Tîrgu Mureș;
Asociaţia columbofilă 26 Mureş – Tîrgu Mureș;
Federația Crescătorilor de Bovine din România – Sângeorgiu de Mureș,
Asociaţia de producere, condiţionare şi depozitarea cerealelor şi creşterea animalelor – Iernut;
Asociaţia profesională mixtă – Batoș;
Asociaţia profesională mixtă a Operatorilor ecologici.
Există și asociații care sunt specializare pe producția și comercializarea de produse eco:
Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Mureş – Tîrgu Mureş;
Asociaţia pentru promovarea produselor tradiţionale de pe Valea Gurghiului – Ibăneşti.
Organizații
Organizaţia producătorilor de fructe Hortipomicola Reghin,
Organizaţia de Producători – Societatea Agricolă a producătorilor de mere Dedrad-Batoş;
Asociaţia Organizaţia profesională pe filiera de tutun;
Asociaţia pentru promovarea valorilor profesionale și tehnologice în agricultură şi dezvoltare rurală;
Organizaţia Naţională de Însămânţări Artificiale.
Titi Dălălău
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.