Țara noastră are cele mai scumpe credite ipotecare, cu o rată medie a dobânzii de 5,3% pe an, arată un raport recent al Deloitte. Același raport situează, la polul opus, Portugalia, unde dobânzile pentru astfel de împrumuturi fluctuează în jurul a 1% pe an.
Avem cele mai scumpe credite ipotecare în condițiile în care țara noastră are, după cum arată Eurostat, printre cele mai mici PIB/cap de locuitor din UE, exprimat în standardul puterii de cumpărare. Mai prost decât noi la acest capitol stau doar Croația și Bulgaria.
De câte salarii anuale e nevoie pentru a-ți cumpăra o casă
Pentru români locuințele sunt foarte scumpe, în raport cu puterea lor de cumpărare, mai arată raportul. Totuși, în ceea ce privește gradul de accesibilitate a locuințelor, nu ne mai situăm pe ultimele locuri, ci suntem la jumătatea clasamentului. Un român are nevoie de 7 ani (salarii anuale) pentru o astfel de achiziție, ceea ce reprezintă un nivel mediu de accesibilitate.
Pentru a realiza o comparație cât mai relevantă a piețelor analizate, studiul a calculat gradul de accesibilitate a locuințelor pentru locuitorii din mai multe țări, în funcție de numărul de salarii medii brute anuale de care este nevoie pentru a achiziționa un apartament nou standard (70 mp).
Cel mai greu accesibile locuințe sunt în Serbia, unde este nevoie de 15,2 salarii medii brute anuale pentru o locuință proprie. Cele mai accesibile sunt în Portugalia, Belgia și Irlanda (3,1 salarii medii anuale).
Dar cum se traduc aceste prețuri în sumele cerute pe piață pentru casele de vânzare din Târgu Mureș, de exemplu, un oraș ca oricare altul din România, unde lucrurile sunt departe de ceea ce vedem în Capitală sau în orașele mari, precum Cluj-Napoca sau Timișoara.
La o simplă căutare vei vedea că prețul de pornire este de 65.000 de euro, dar nu vei găsi prea multe oferte pentru acest preț. Marea majoritate au prețuri de peste 100.000 de euro, dar ajung și până la 205.000 de euro, pentru o casă cu 6 camere, 230.000 de pentru o locuință cu numai 3 camere și prețurile urcă chiar peste 365.000 de euro (pentru o casă cu numai 3 camere).
Vei găsi case și la 460.000 de euro, la 490.000 de euro, la 500.000 de euro și chiar la 650.000 de euro (6 camere) sau 730.000 de euro (8 camere).
Cât costă metrul pătrat în alte țări
Adevărul e că prețurile cerute pentru vânzarea apartamentelor noi au crescut în țara noastră cu 3,1% în 2020 față de anul anterior, ajungând la o medie de 1.322 de euro/mp. Astfel, România se află pe locul patru în topul celor 24 de țări analizate în studiul Deloitte în ordinea crescătoare a prețurilor, după Bulgaria, Bosnia-Herțegovina și Portugalia, relatează Pro TV.
Revenind la același raport, pentru prima dată, Austria a devenit în 2020 țara cu cele mai scumpe locuințe dintre cele analizate, cu un preț mediu de 4.457 de euro/mp, urmată de Franța, cu 4.421 de euro/mp.
Prețuri de peste 4.000 de euro/mp s-au mai înregistrat, anul trecut, și în Germania, Marea Britanie și Israel.
La polul opus, cu cele mai mici prețuri pentru locuințele noi tranzacționate, se află Bulgaria, cu o medie de 578 de euro/mp, urmată de Bosnia-Herțegovina, cu 881 de euro/mp.
Cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat, în 2020, în Ungaria, unde prețul de tranzacționare pentru apartamentele noi a urcat cu 12,3% față de anul anterior, dar și în Olanda și Germania, cu un avans de 10,81% fiecare.
Per total, anul trecut, prețurile locuințelor au crescut în 21 dintre cele 24 de țări analizate. Ieftiniri s-au consemnat în perioada menționată în Norvegia, cu aproape 4%, Bosnia-Herțegovina, cu 1,54%, și Italia, cu 1,24%. România, cu o urcare anuală de 3,1% a prețurilor, se plasează pe locul șase în ordinea crescătoare a scumpirilor.
„În ciuda incertitudinii care a dominat economia europeană în 2020, în cele mai multe cazuri, piața rezidențială a înregistrat creșteri de prețuri. Această evoluție s-a datorat faptului că cele mai multe țări au raportat o cerere fără precedent pentru locuințe noi la scurt timp după ridicarea restricțiilor impuse în contextul pandemiei, precum și, cel mai probabil, din cauza creșterii costurilor de construcție și accesibilității finanțării.
Pentru a doua jumătate a anului 2021, majoritatea participanților la studiu (73%) estimează că prețurile vor continua să crească, într-un climat general inflaționist”, a declarat Alexandra Smedoiu, partener Deloitte România.
Raportul Deloitte analizează și 61 de orașe în principal europene, iar Parisul conduce în topul celor mai scumpe locuințe, cu un preț mediu de 12.917 euro/mp pentru un apartament nou, urmat de Tel Aviv (10.332 euro/mp), Munchen (8.700 de euro/mp) și Londra (7.916 euro/mp).
Trei orașe din România sunt incluse în clasament, respectiv Cluj-Napoca (1.800 de euro/mp), București (1.440 de euro/mp) și Timișoara (1.270 de euro/mp).
Parisul conduce și în topul orașelor cu cele mai mari chirii, cu 28,6 euro/mp/lună, urmat de Londra (26,1 euro) și Oslo (24,7 euro).