Fostul ministru al Mediului Tanczos Barna a semnat ordinul care prevede cotele de prevenţie la urs brun, în ultima sa zi la Ministerul Mediului, transmite News.ro.
”Astăzi, în ultima zi a mandatului meu de ministru al Mediului, am semnat ordinul care completează pachetul de legi pentru gestionarea populaţiei de urs. Pe baza acestuia, am aprobat, din nou, cote de prevenire şi intervenţie pentru populaţia de urşi: 426 exemplare pot fi îndepărtate cu scop de prevenţie şi 55 exemplare cu scop de intervenţie”, a mai precizat fostul ministru.
Potrivit acestuia, ordinul de ministru a fost transmis către Academia Română pentru avizare, după care va fi publicat în Monitorul Oficial.
Category: Stirile Punctul