Portofoliul de obiective istorice si culturale al Regiunii Centru se completeaza cu inca un punct de atractie care se modernizeaza cu resurse europene. Astfel, localnicii si turistii vor beneficia de conditii de siguranta si de noi oportunitati, dupa procesul de reabilitare a Ansamblului Bisericii Evanghelice fortificate din Agnita. Contractul, in valoare totala de peste 6,5 milioane lei, fonduri nerambursabile, a fost semnat ieri la sediul ADR Centru din Alba Iulia, de catre reprezentantul Parohiei Evanghelice CA din Agnita, Prim-preot Reinhardt Boltres si de doamna Maria Ivan, director Directia Coordonare din cadrul ADR Centru.
Cererea de finantare pentru ”Reabilitarea Ansamblului Bisericii Evanghelice fortificate Agnita, oras Agnita, judetul Sibiu”, s-a materializat in cel de-al 19-lea contract de finantare semnat la nivelul Regiunii Centru pe prioritatea de investitii 5.1 a POR 2014-2020, care vizeaza ”Conservarea, protejarea, promovarea si dezvoltarea patrimoniului natural si cultural”. Proiectul, care se va implementa pe o durata de 32 luni, are o valoare totala de circa 6,528 milioane lei, din care peste 6,24 milioane lei reprezinta fondurile nerambursabile solicitate din FEDR si bugetul de stat pentru realizarea lucrarilor prevazute, iar diferenta dintre cele doua sume reprezinta cofinantarea ce va fi asigurata de catre beneficiar, la cheltuielile eligibile si neeligibile.
Prin aceasta investitie se urmareste cresterea atractivitatii turistice a zonei prin punerea in valoare si utilizarea durabila a obiectivului de patrimoniu Ansamblul Bisericii Fortificate Agnita si introducerea acesteia in circuitul turistic real si virtual. Obiectivele specifice ale proiectului vizeaza, pe de o parte, lucrari de reabilitare a ansamblului bisericii iar, pe de alta parte, digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum si intocmirea si operationalizarea unui plan de marketing cu actiuni socio-culturale care sa consacre obiectivul de patrimoniu ca si punct de atractie turistica. Pentru atingerea acestor obiective, in primul rand se vor derula lucrari de interventie, care au fost structurate pe 3 obiecte: biserica; turnuri; amenajarea incintei. Aceste lucrari prevazute au ca scop readucerea ansamblului, cel putin la forma cum arata in timpul sfarsitului de secol XIX ca spirit, dar cu cladiri reabilitate si cu un spatiu urban corespunzator cerintelor contemporane. Astfel, sunt prevazute lucrari de asanare, lucrari de consolidari, lucrari de indepartare a umezelii din teren si ziduri, lucrari de reparatii, intretinere si conservare, lucrari de reabilitare structuri, lucrari de instalatii interioare si exterioare, lucrari de amenajari exterioare si mobilier urban.
”Turismul cultural este forma care asigura o mare atractivitate regiunii noastre, fiind practicat de multi turisti din tara si din strainatate si are un aport esential in promovarea identitatii locale. Astfel se dezvolta si economia regionala, dar se asigura si cresterea pe termen lung a numarului locurilor de munca. Practic, in fiecare judet din regiune avem mai multe contracte de finantare semnate pe aceasta prioritate. Prin investitia care va fi demarata acum se vor corecta diversele interventii de-a lungul timpului, care s-au facut poate mai putin profesionist, cu materiale incompatibile cu structura, materialele si tehnica de a construi din secolele in care a fost edificat monumentul. Acum, orasul Agnita, aflat intr-o zona cu multe monumente istorice de valoare nationala, va avea posibilitatea de revitalizare economica, prin valorificarea celui mai important monument din patrimoniul local”, a declarat doamna Maria Ivan, director directia Coordonare ADR Centru.
În secolul XIII, pe locul actualei biserici evanghelice exista o bazilica in stil romanic, insa, pe parcursul secolelor urmatoare, datorita invaziilor turcesti, a fost necesara extinderea si fortificarea acesteia. Astfel, in 1466 este mentionata pentru prima data biserica fortificata din Agnita, care a fost construita in stil gotic, cu elemente renascentiste si baroce. Biserica mai pastreaza si astazi vechile incinte de fortificatie si turnurile de aparare: Turnul Clopotnita, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Dulgherilor si Turnul Slaninilor, in care, dupa obiceiul sasesc din Transilvania, breslasii isi depozitau slanina. Peste mai putin de trei ani, acest obiectiv va redeveni un simbol al Vaii Hartibaciului.