Detașamentul de pompieri Tg. Mureș a fost anunțat ieri de producerea unui incendiu la o casă de locuit în orașul Miercurea Nirajului, pe strada Sântana. La sosirea echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul casei. Pompierii militari s-au deplasat cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD și au reușit să lichideze incendiul. Cauza probabilă a producerii incendiului o reprezintă coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.
Tot ieri a fost anunțat un incendiu la o lăptărie în comuna Batoș, pe strada Principală. Din cadrul Detașamentului de pompieri Reghin s-au deplasat la locul solicitării trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, care au reușit să lichideze incendiul. La stingerea acestuia a participat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Batoș. A ars acoperișul din lemn pe o suprafață de aproximativ 500 mp. Cauza probabilă a producerii incendiului o reprezintă coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.
Sursa: ISU Mureș