Incendiu la o casa din Sărmașu
Incendiu la o casa din Sărmașu

Incendiu la o casa din Sărmașu

În această noapte, în jurul orei 02:50, pompierii mureșeni din cadrul Secției Sărmașu au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit din localitatea Sărmașu, strada Câmpului.

De urgență, la locul solicitării au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

La sosirea echipajelor operative la fața locului, incendiul se manifesta violent la nivelul acoperișului.

În urma evenimentului, a fost afectat acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 150 mp.

Pompierii au reușit să limiteze extinderea flăcărilor la întreaga clădire. Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.

Locotenent Călușeri Alexandra
I.S.U. Mureș