Pompierii militari şi civili intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din staţiunea Borsec, în urma căruia un bărbat a ajuns la spital cu arsuri.
Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, incendiul se manifestă la acoperişul casei de locuit, pe o suprafaţă de circa 300 mp, iar pentru stingerea lui intervin pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Corbu şi Detaşamentul Gheorgheni, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, fiind alertate şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din Borsec, Tulgheş şi Corbu.
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a suferit arsuri la mâini şi picioare şi a fost preluat de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Borsec, fiind transportat la Spitalul Municipal din Topliţa.
Incendiul este localizat şi se lucrează pentru stingerea lui, a mai arătat sursa citată. AGERPRES