În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „HOREA” al județului Mureș au fost solicitați în cadrul a 60 de intervenții, după cum urmează – un incendiu, cinci alte situații de urgență și 54 de intervenții SMURD.
Dintre cele mai relevante misiuni ale pompierilor mureșeni din această perioadă, amintim:
În această noapte, în jurul orei 02:13, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Sovata, împreună cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Sovata au intervenit pentru limitarea propagării, respectiv lichidarea unui incendiu produs la nivelul a două anexe gospodărești din orașul Sovata, strada Lupului. În urma acestuia a fost afectată o anexă/magazie de circa 30 mp și un hambar din gospodăria învecinată, cu o suprafață de 100 mp, în care erau depozitați circa 800 baloți din paie și fân. Nu s-au înregistrat victime, iar incendiul nu s-a propagat la casele de locuit.
Cauza probabilă a producerii incendiului – scurtcircuit electric.
Întrucât numărul incendiilor produse la nivelul locuițelor/anexelor gospodărești cauzate de scurtcircuite electrice/improvizații defectuoase sau defecțiuni/erori la nivelul instalațiilor termice, a început să crească considerabil în această perioadă, recomandăm cetățenilor să acorde o atenție sporită măsurilor aplicabile în cazul întreținerii și mentenanței instalațiilor/sistemelor de încălzire, precum și a celor electrice, pentru menținerea în siguranță a bunilor materiale, dar mai ales a vieților omenești.
De asemenea, recomandăm cetățenilor câteva măsuri esențiale, cu scopul prevenirii producerii acestor incendii:
- Evitarea IMPROVIZAȚIILOR la nivelul instalațiilor termice și electrice și efectuarea verficărilor periodice ale acestora, de către operatorii de competență;
- Instalarea DETECTOARELOR INDIVIDUALE DE FUM, care prezintă o eficiență ridicată, funcționarea corectă a acestora reducând la jumătate numărul victimelor rezultate din producerea incendiilor la nivelul locuințelor;
- O atenție sporită în cazul supravegherii și stingerii țigărilor, precum și în cazul locurilor de fumat prestabilite, utilizarea de scrumiere metalice sau vase cu apă pentru stins țigările și amplasarea în imediata apropiere a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor (stingătoare, pături antifoc);
- Nu aruncați la întâmplare resturile de țigări sau chibrituri utilizate la aprindere focului cu lemne, inclusiv în camera centralei termice, și nu optați pentru golirea scrumierelor în coșurile menajere.
- Evitați fumatul în imediata apropiere a lichidelor inflamabile și materialelor combustibile;
- izolarea sursei de căldură față de podea și de pereții din apropiere.
În ceea ce privește sistemele de încălzire, vă recomandăm verificarea, curățarea și repararea coșurilor de fum, inclusiv în perioada premergătoare utilizării surselor de încălzire, dar și periodic, pe parcursul sezonului rece.
Amplasarea materialelor combustibile este recomandată la o distanță de cel puțin 1,5 metri față de sursele de căldură (sobe cu sau fără acumulare de căldură, reșouri).