Cauza cea mai probabilă a incendiului din Munții Gurghiului – Lăpușna care de două zile dă mari bătăi de cap pompierilor și lucrătorilor silvici este neglijența umană, conform surselor punctul.ro. Pădurea în care a izbucnit incendiul se afla în exploatare forestieră, legal, înregistrată în SUMAL, iar neglijența unuia dintre cei care munceau acolo ar fi putut fi cauza izbucnirii incendiului, lucru care va fi stabilit de investigațiile ulterioare.
Intervenția în zonă este extrem de grea. Apa este transportată cu TAF-urile în recipiente de 300 sau de 1.000 de litri, iar dacă nu va ploua în următoarele zile pericolul va persista. Conform prognozei meteo miercuri și joi sunt șanse de 95% ca în zona Ibănești să plouă.
Sursele noastre din zona silvicultorilor susțin că este exclus ca incendiul să fi fost pus de o mână criminală. În această fază este asigurată supravegherea incendiului și se iau măsuri pentru ca acesta să nu se extindă în arboret.