❗🔴Compania Națională de Investiții emite „Ordinul de începere lucrări de execuție”, începând cu data de 24 august 2023. ❗ Durata de execuție: 15 luni.
Patinoarul artificial aparține de Clubul Sportiv „Mureșul” și este în subordinea Agenției Naționale pentru Sport. Împreună cu actualul vicepreședinte al ANS, Thomas Răzvan Moldovan, am fost să vedem stadiul la care fuseseră abandonate lucrările la patinoar.
✅În data de 28 septembrie 2022, anunțam semnarea contractului pentru finalizarea lucrărilor la Patinoarul Artificial din Târgu Mureș, între CNI și Asocierea CONTRANSCOM CONSTRUCȚII BENȚA & MULTINVEST PROIECTARE S.R.L.
📌‼️
Investiția, începută în 2007, a fost întreuptă în anul 2013.
✅ Începând cu anul 𝟐𝟎𝟏𝟔, colegii mei din PSD Mureș au început demersurile, la nivel înalt, pentru ca 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐫𝐚̆𝐦𝐚𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐥𝐮𝐚𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐌𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐓𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐢 𝐒𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 (𝐌𝐓𝐒) 𝐝𝐞 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐂𝐍𝐈.
❗️Între timp, conducerea 𝐂𝐥𝐮𝐛𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐒𝐩𝐨𝐫𝐭𝐢𝐯 𝐌𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐮𝐥 𝐚 𝐫𝐞𝐮𝐬̦𝐢𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐢𝐧𝐭𝐚𝐛𝐮𝐥𝐞𝐳𝐞, 𝐢̂𝐧 𝟐𝟎𝟏𝟕, 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐚𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭, condiție esențială pentru continuarea investiției.
✅ După ce a preluat investiția, CNI a comandat o Documentație de Avizare a Lucrărilor de Investiții (DALI), care a relevat lucrările care mai trebuiesc efectuate pentru a finaliza consturirea obiectivului sportiv.
În septembrie 2021, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a emis un ordin privind finanțarea lucrărilor de la Patinoarul Artificial din Târgu Mureș. Iată că, după atâția ani, se reușește demararea lucărilor rămase, în valoare de aproape 30 de milioane de lei.
🔴 Este o veste mare nu doar pentru târgumureșeni, ci pentru întreaga mișcare sportivă din România. Obiectivul, care respectă toate cerințele tehnice pentru omologare, odată finalizat, va putea găzdui competiții internaționale, punând astfel Târgu Mureșul pe harta lumii în ceea ce privește sportul pe gheață.
🔹“Terenul” va avea o suprafață de joc de 1.800 de mp (30×60 m, dimensiune standard, omologabilă IHF 2014), iar tribunele vor putea găzdui 2.000 de spectatori. Complexul sportiv va beneficia de dotări de ultimă oră, la nivel internațional, de la vestiare speciale pentru hochei pe gheață, camere speciale pentru arbitri, sală pentru conferințe de presă și facilități pentru transmisii radio – TV până la săli pentru încălzirea sportivilor, săli pentru recuperare sau dotări tehnice pentru oficiali și arbitri.
🔹Cu dotările corespunzătoare, patinoarul va putea găzdui competiții și din alte sporturi cum ar fi: handbal, baschet, volei, gimnastică, lupte libere, box, arte marțiale, tenis de masă și multe alte sporturi.
🔴 După ce, anul trecut, a fost dat în folosință Bazinul Olimpic din Cartierul Aleea Carpați, iată că o nouă investiție de anvergură se va finaliza. Târgu Mureșul va câștiga prin aceste investiții un statut de centru sportiv internațional.
Îi felicit, pe această cale, pe colegul meu Iuliu Cosmin Pop – directorul Clubul Sportiv Mureșul, pentru implicarea în cotinuarea acestui proiect, pe colegii din administrația publică locală care s-au implicat în rezolvarea problemei terenului aferent la momentul respectiv, pe miniștrii PSD care ne-au ajutat în demersul nostru de a continua investiția prin CNI.
deputat Dumitrița Gliga