Compania Aquaserv a semnat joi, la Târgu Mureş, contractul de execuţie a lucrărilor de retehnologizare a Staţiei de Tratare a Apelor Uzate a municipiului Târgu Mureş situată în Cristeşti, în valoare de şase milioane de euro, în urma căreia cantitatea de nămol se va reduce semnificativ. ‘Am semnat al doilea contract de lucrări, cel de reabilitare a Staţiei de Tratare a Apelor Uzate Cristeşti, partea liniei nămolului. Înainte de acest proiect au mai fost două proiecte prin care am reabilitat întreaga staţie, astăzi acest contract urmează să reglementeze situaţia nămolului. Contractul este încheiat cu un consorţiu format din două firme din Spania – COPASA şi AIN ACTIVE – şi una din Târgu Mureş, SC Las Prom SRL, are o valoare de peste 6 milioane de euro, şi termen de execuţie de 32 de luni, din care 12 luni pentru garanţie. Se va face o retehnologizare a liniei nămolului pentru a ajunge la o reducere a cantităţii de nămol produs în această staţie, de la 22.000 de tone, la 7.000 de tone anual, care urmează să fie să fie depozitat la depozitul ecologic de la Sânpaul’, a declarat Sandor Torzsok, şeful Unităţii de Implementare a Proiectului.
Acesta a precizat că reabilitarea Staţiei de Tratare a Apelor Uzate Cristeşti este parte a proiectului ‘Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Mureş’ în valoare de 110,8 milioane de euro, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, din care suma de 23,3 milioane de euro va reveni municipiului Târgu Mureş. Astfel, în suma de 23,3 milioane de euro va intra retehnologizarea Staţiei de Epurare a municipiului, reabilitarea sistemului de alimentare cu apă pe 34 de kilometri, reabilitarea a două staţii de pompare a apei, construirea unei staţii de pompare noi, reabilitarea sistemului de canalizare menajer pe 2,9 kilometri, reabilitarea sistemului de canalizare unitar pe 4,8 kilometri, extinderea sistemului de canalizare pe 10,3 kilometri, construirea unei staţii de pompare a apei uzate şi înfiinţarea unui sistem SCADA. Sandor Torzsok a precizat că pentru restul componentelor proiectului vor fi semnate contractele de execuţie în zilele următoare.
Potrivit contractului semnat joi, firma COPASA se va ocupa de partea de echipamente şi de optimizarea uscării nămolului, AIN ACTIVE va fi proiectantul de specialitate, iar SC Las Prom SRL vom executa efectiv montajul.
AGERPRES