Peste 40 de lungmetraje și scurtmetraje – filme artistice, documentare și de animație, o selecție a celor mai bune producții maghiare recente și filme-cult, îi așteaptă pe ardeleni în acest an, între 6 și 10 octombrie, la Filmtettfeszt – Zilele Filmului Maghiar 2021. Zilele Filmului Maghiar se vor desfășura în 15 orașe din Transilvania. La Târgu Mureș evenimentul se desfășoară între 8-10 octombrie, la Cinema Arta.
Intrarea la toate proiecțiile este gratuită și fiecare film va beneficia de subtitrare în limba română. Biletul cu valoare zero se obține de la casieria Cinema Arta (în funcție de proiecția aleasă).
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc miercuri, 6 octombrie, de la ora 17:30, la Cinema Victoria (Cluj-Napoca), iar în cadrul acesteia va fi proiectat filmul Din câte știu (Legjobb tudomásom szerint), regizat de Lőrincz Nándor și Nagy Bálint. Filmul de deschidere este o dramă de cuplu care îl are în rolul principal pe Balázs Bodolai, actor născut la Târgu Mureș, care trăiește la Cluj și le este cunoscut iubitorilor de artă de pe scena Teatrului Maghiar de Stat. La Târgu Mureș filmul este programat sâmbătă de la ora 19.00.
Zilele Filmului Maghiar 2021 așteaptă cinefilii tîrgumureșeni cu lungmetraje de genuri variate: programul include drame (Din câte știu și Treasure City / Békeidő, r. Szabolcs Hajdu), un SF (Picnic cosmic / Űrpiknik, r. Ákos Badits), două comedii romantice (Frișcă / Hab, Așa ești perfect / Így vagy tökéletes) și un adevărat film-cult din cinematografia maghiară: Excursia de pionieri (1975) este o docuficțiune despre era Kádár, un must-see cu valoare simultan artistică și istorică.
Competiția Filmgalopp va avea loc pentru a șaptea oară la Zilele Filmului Maghiar și va include șapte documentare, creații ale unor tineri din Transilvania. Publicul va putea vota filmele din competiție pe zilelefilmuluimaghiar.ro unde vor putea fi vizionate și producțiile în timpul festivalului. Între filmele care concurează în acest an se află și documentarul regizorului tîrgumureșean László József, Inside Places. Al treilea documentar al regizorului, după Human Places și Abandoned Places, reprezintă ultima parte a trilogiei Places și totodată filmul lui cel mai personal. Producția a fost filmată în mare parte în 2020 și 2021 și prezintă un moment de criză din propria relație, desfășurat pe perioada carantinei.
Premiul Mânzul Șarg, acordat anual în cadrul Zilelor Filmului Maghiar, va fi primit de cineastul de origine clujeană Kántor László.
Proiecții la Zilele Filmului Maghiar vor avea loc – cu ajutorul co-organizatorilor locali – și în alte 13 orașe din Transilvania: Arad, Covasna, Gheorgheni, Gherla, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Salonta, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Târgu Secuiesc, Timișoara.
Citiți programul detaliat pe orașe pe website-ul oficial al festivalului, zilelefilmuluimaghiar.ro.
Festivalul este organizat de asociația clujeană Filmtett și se află la ediția 21. Parteneri locali: Asociatia K’ARTE si Primăria Municipiului Tîrgu Mureș.
Evenimentul respectă cu strictețe toate restricțiile epidemiologice actuale. Reguli de acces și măsuri de siguranță pentru publicul tîrgumureșean: la filme vor avea acces doar persoanele vaccinate cu schema completă sau cele trecute prin boală (ambele categorii pe baza certificatului digital UE Covid-19), sau cele care prezintă un test negativ RT- PCR (nu mai vechi de 72 de ore), sau cele care prezintă un test rapid antigen certificat (nu mai vechi de 48 de ore).
Spectatorii vor intra și vor rămâne în perimetrul festivalului doar cu mască, își vor dezinfecta mâinile și le va fi măsurată temperatura. Ei vor păstra distanța de minimum 1,5 metri față de alți spectatori, iar pentru evitarea aglomerației, sunt rugați să obțină în avans de la casieria cinematografului. Regulile de acces și actualizările în funcție de restricții pentru fiecare localitate pot fi găsite pe www.zilelefilmuluimaghiar.ro.