Începând din primăvară, compania aeriană Air China va opera zboruri zilnice între Budapesta şi Beijing
Potrivit comunicatului ministerului, şeful diplomaţiei maghiare a accentuat că Ungaria a beneficiat în ultimii ani foarte mult de pe urma cooperării cu China, în special în domeniul turismului.
„Anul acesta, numărul turiştilor chinezi care vizitează Ungaria va atinge un sfert de milion, ei petrecând aproximativ 600000 de nopţi în Ungaria (…) Faptul că şapte oraşe chineze mari sunt conectate prin zboruri directe de Budapesta constituie fundamentul volumului foarte ridicat şi al activismului turismului dinspre China spre Ungaria” – a explicat el.
Ministrul a mai arătat că Air China operează în prezent patru zboruri pe săptămână între Budapesta şi Beijing, dar s-a decis acum ca, începând din primăvara viitoare, cursa să devină zilnică. „Prin această decizie, Budapesta va deveni a patra capitală din Uniunea Europeană legată prin zboruri zilnice de capitala Chinei” – a precizat el.
Sursa: MTI
