Începând de vineri, 9 iunie, începe campania de colectare selectivă pentru deșeurile provenite din construcții, demolări sau reamenajări, denumite și deșeuri inerte.
Campania va dura 30 de zile.
Acum se pot arunca betoane, dale, cărămizile, țigle, gips cartonul, bucăți de asfalt, pietre, sau moloz.
În anumite locații din oraș, vor fi amplasate containere speciale pentru ca toți cei care doresc să scape de acest tip de deșeuri să o poată face într-un mod organizat. Acestea vor rămâne pentru perioadă de 3 zile după care vor fi ridicate și mutate în alt loc, astfel încât să fie acoperit tot orașul. Locațiile unde vor fi amplasate aceste containere de mari dimensiuni, dar și perioada în care acestea vor fi disponibile pentru fiecare locație în parte, vor fi anunțate din timp.
Rugăm târgumureșenii să dea dovadă de bună credință și să aducă la aceste containere strict deșeuri inerte.
Campaniile pentru alte tipuri de deșeuri (voluminoase, electrice, electronice sau electrocasnice sau vegetale) se vor derula periodic, și vor fi anunțate din timp populației.
#TârguMureș Reciclează!
09.06 – 11.06 – cartierul Belvedere și cartierul 1848
Strada Ceahlău, lângă parcările subterane, în dreptul blocului 13,
Strada Dâmbul Pietros, în zona parcării blocului de garsoniere nr. 12,
Strada Koós Ferenc, în parcarea din fața blocului nr. 14
Strada Petru Dobra, în spatele blocurilor nr. 1,3,5, înspre Calea Sighișoarei
Strada Ion Buteanu, în spatele Ansamblului Mureșul
Strada Parângului, în zona magazinului PROFI, în parcare
Strada Măgurii, în zona intersecției Măgurii cu Pășunii
Strada Madrid BELVEDERE, zona de urcare a străzii Madrid