Primăria municipiului Târgu Mureș informează târgumureșenii asupra măsurilor de dezinfecție și igienizare a domeniului public, acțiuni ce vor fi implementate începând de luni, 16 martie 2020:
„De astăzi, Primăria Municipiului Târgu Mureș începe dezinfecția trotuarelor, a străzilor, a zonelor de acces a magazinelor și, nu în ultimul rând, vizate sunt parcurile din oraș. De la ora 17.00, vom demara acțiunea cu 10 echipe de lucru, pe toate artere principale din municipiu – plecând din cartierul Tudor, spre zona centrală, B-dul Mihai Viteazul, Gh. Marinescu, 22 Decembrie, Republicii, Călărași, Unirii, apoi spre Cuza Vodă, strada Gheorghe Doja și desigur, cartierul Dâmbu Pietros.”, a declarat Claudiu Maior, consilier primar.
Lucrările de dezinfecție și igienizare vor fi demarate prin intermediul Administrației Domeniului Public Târgu Mureș, iar substanțele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătății. Se va acționa și în parcurile situate pe B-dul Pandurilor (Parcul albastru și cel din Bucla Mică), str. Moldovei (Izvor), Diamant, str. Înfrățirii, pe B-dul 1848 (în fața la Ansamblul Mureșul), str. Gheorghe Doja (parc Record), str. Rozmarinului, Republicii, Spital – Parcul Îndrăgostiților, Aleea Carpați, str. C.R.Vivu, în spatele Casei de Cultură Mihai Eminescu, cartierul Unirii – parcul de pe strada Voinicenilor, str. Decebal.
„Precizez că substanțele utilizate sunt cele conforme, avizate de către Ministerul Sănătății și care nu afectează locuitorii sau animalele de companie, însă fac un apel la târgumureșeni și îi rog pe această cale să nu intre în panică și evite o perioadă zonele unde demarăm procedurile, tocmai pentru ca substanța să poată acționa!”, a declarat Claudiu Maior, consilier primar.
Serviciul de Relații Interne și Internaționale
Primăria municipiului Târgu Mureș
Sursa foto zi de zi.ro