Începerea anului şcolar a dus şi la “dispariţia” florilor din parcuri. Conform obiceiului, toţi elevii au oferit flori în prima zi de şcoală învăţătoarelor şi profesoarelor. Chiar dacă pentru comercianţii de flori această perioadă este una profitabilă, pentru cei care administrează parcurile nu e o zi tocmai fericită. Şi asta deoarece unii elevi sau părinţi au ales să-şi culeagă un buchet de flori, chiar din parcurile publice. Culesul s-a făcut pe alese, astfel că în prezent trandafirii mai pot fi văzuţi doar pe alocuri, unde nu au fost tăiaţi de “iubitorii” florilor.
Alți infractori arestați
În data de 11 septembrie lucrători din cadrul Poliţiei municipiului Târnăveni au dispus reţinerea a doi suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt în locuinţă, iar în data de 12 septembrie instanţa de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Cercetările continuă în vederea administrării întregului material probatoriu. Inculpaţii riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
„Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, s-a menţionat în comunicatul Poliţiei.
Mircea BARBU
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.