Prezentatorii emisiunii„RoVentura – Țara-n Bucate” pare că s-au îndrăgostit de Transilvania noastră iubită și au decis să mai rămână pe meleagurile noastre. Astfel, după incursiunea pe care au avut-o chiar în inima Transilvaniei, în Tîrgu Mureș, au decis să își continue drumul pe Valea Târnavelor și mai apoi la Sighișoara.
Destinația lor era municipiul Sighișoara, mai precis bucatele rafinate care îi fac cinste. Dar, cum lângă mâncare merge bine un pahar de vin, George Mihai și Andreea Străvoiu de la Kanald D au decis să facă o oprire și la Crama Villa Vinea, să guste din autenticitatea producției din Podișul Târnavei.
Mircea Matei a fost gazda celor doi invitați și i-a purtat prin toată Crama, astfel încât să înțeleagă procesul de vinificație de la cap la coadă. Amprenta italiană se face simțită la Villa Vinea, unde cel mai vestit oenolog din peninsulă, Celestino Lucin, lucrează cot la cot cu oenologi români pentru a scoate ce e mai bun din via românească.
La Sighișoara, echipa de la Kanal D a făcut prima oprire la Restaurantul Michelangelo, unde au gustat din preparatele produse de ferma Mangalita Food Art, din comuna Retiș (jud. Sibiu). Chef Alexandru Varga a explicat pentru invitați componența farfuriilor degustate, Anca Călin a prezentat viziunea restaurantului, iar soții Irina și Andrei Sbârcea au descris procesul prin care sunt produse preparatele degustate la ferma lor.
Cea de-a doua oprire din Sighișoara a fost la Pensiunea Nobil Medieval, o pensiune de 4* din inima orașului, recondiționată complet, care păstrează elementele arhitecturale originale.
ANAMARIA LUISA MARCU
Emisiunea se poate urmări integral mai jos: