Indicatorii tehnico-economici pentru Centrul de arşi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş au fost aprobaţi miercuri de Guvern, fiind o investiţie de 295,8 milioane de lei pentru o clădire cu 4 etaje cu 15 paturi pentru mari arşi, 25 de săli de operaţie şi 40 de paturi ATI. De asemenea, vor fi si spaţii conexe, precum şi o pasarelă pentru conectarea principalelor departamente din spital (UPU, bloc operator, ATI), astfel încât unitatea spitalicească să se încadreze în categoria de Spital Regional de nivel IA.
”La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a adoptat în şedinţa de astăzi, 28 iulie a.c., hotărârea privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Construirea unui centru de arşi şi reorganizarea fluxurilor medicale ale spitalului pentru o mai bună poziţionare şi conectare a Departamentelor Urgenţă, ATI şi chirurgie pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş”.
Potrivit actului normativ, valoarea totală a investiţiei este de 295.782.000 de lei, inclusiv TVA, eşalonată pe trei ani”, anunţă Ministerul Sănătăţii. Astfel, în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş va fi construită o clădire nouă – Centru de mari arşi – care va avea subsol, parter, patru etaje plus etaj tehnic. Proiectul include centrul cu 15 paturi pentru mari arşi, blocul operator cu 25 de săli de operaţie, secţia clinică Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) cu 44 de paturi, relocare heliport şi spaţii conexe, precum staţie de sterilizare, unitate de transfuzii sanguine, morgă, centru de formare, spaţii tehnice, spaţii administrative şi logistice. Pe lângă obiectivul principal de a construi Centrul de mari arşi în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, investiţia mai prevede realizarea unei pasarele pentru conectarea principalelor departamente din spital (UPU, bloc operator, ATI), astfel încât unitatea spitalicească să se încadreze în categoria de Spital Regional de nivel IA.
Finanţarea obiectivului de investiţii se va realiza din Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare destinat Proiectului privind reforma sectorului sanitar – îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii, precum şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.