Infiltrațiile la Salina Praid s-au diminuat semnificativ
Infiltrațiile la Salina Praid s-au diminuat semnificativ

Infiltrațiile la Salina Praid s-au diminuat semnificativ

Specialiștii Societății Naționale a Sării SA (SNS SA) împreună cu autoritățile locale, respectiv ISU Harghita, Apele Române (ABA Mureș/SGA Mureș), Primăria Comunei Praid și Prefectura Harghita, au reușit să diminueze semnificativ din infiltrațiile produse la Salina Praid, ca urmare a precipitațiilor abundente din ultima perioadă.

‘Se efectuează lucrări de betonare în zona critică (pe brațul de alimentare a canalului de by-pass construit în 2024) pentru a pune în siguranță zona afectată și pentru a putea controla posibilele debite mari ale pârâului Corund în următoarea perioadă. De asemenea, se lucrează la construirea unui canal de ocolire a zonei cursului de apă actual, care are scopul de a prelua din presiunea și din debitele apei venite din amonte, ca o soluție suplimentară de protecție’, potrivit unei informări actualizate a Societății Naționale a Sării.

În continuare, la Sucursala Salina Praid este sistată activitatea de producție și cea de vizitare, resursele umane și materiale fiind concentrate pentru rezolvarea, cât mai curând posibil, a situației de urgență și punerea în siguranță a zonei.

Problemele la Salina Praid au apărut pe 5 mai, în contextul precipitațiilor abundente care au determinat creșterea nivelului pârâului Corund și infiltrarea apei în salină.

Accesul turiștilor a fost suspendat preventiv, iar Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid a declarat stare de alertă la nivelul localității, pe o perioadă de 15 zile, între 8 și 22 mai 2025. AGERPRES