Vă informăm faptul că Municipiul Reghin va efectua în perioada 28 iunie – 19 iulie 2021 activități de dezinsecție și deratizare pe raza Municipiului Reghin.
Activitățile de deratizare se vor executa în parcuri, terenuri de joacă, piețe, maluri, etc. în perioada 28 iunie – 1 iulie 2021.
Dezinsecția se va realiza în perioada 1 – 19 iulie 2021, după ora 20.00, prin pulverizarea substanțelor de la sol, cât și din aer. Data exactă a acțiunii de dezinsecție aeriană va fi afișată pe site-ul Primăriei Municipiului Reghin (www.municipiulreghin.ro) , precum și pe pagina de facebook a instituției cu 24 de ore înainte de efectuarea tratamentului.
În funcție de condițiile meteorologice, perioada de execuție a tratamentelor poate fi prelungită.
Rugăm cetățenii să ia măsurile necesare, în mod special pentru protecția copiilor, bătrânilor și animalelor de companie, pentru a nu intra în raza directă de acțiune a utilajelor de pulverizat.
Substanţele folosite în acţiune sunt avizate de Ministerul Sănătății și nu sunt dăunătoare sănătății oamenilor și animalelor. În caz de ingerare accidentală a substanțelor, vă rugăm să vă adresați de urgență Spitalului Municipal Reghin.
Pentru eficiența procesului recomandăm cetăţenilor, asociaţiilor de locatari /proprietari și agenţilor economici de pe raza municipiului să efectueze în aceeași perioadă de timp operaţiunile de dezinsecție și deratizare în gospodăriile proprii, clădiri, subsolul blocurilor, etc.
Crescătorii de albine de pe raza UAT Reghin, precum și din comunele limitrofe, sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, în caz contrar Primăria Municipiului Reghin și societatea care prestează serviciile sunt absolvite de orice responsabilitate.
Informații suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0746.076.957.
Category: Stirile Punctul