Ministerul Educației a publicat astăzi, 3iulie, pe site-ul dedicat, rezultatele obținute de candidații care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2023.
În județul Mureș, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 65,52%.
Pentru promoția curentă, rata de promovare este 71,6%, iar pentru promoțiile anterioare 40,43%.
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
- 2 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
- 44 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;
- 46 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 28/Istorie – 18);
- 56 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Niciun candidat nu a obținut media 10.
Au promovat 2178 candidați, dintr-un total de 3274 candidați prezenți. Dintre aceștia, 2885 candidați provin din promoția curentă, iar 389 candidați din promoțiile anterioare.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie (în centrele de examen și online).
Inspector școlar general
prof. drd. Sabin-Gavril PĂȘCAN