La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Mureș au oprit pentru control, pe strada Călărașilor din Târgu Mureș, un autoturism, condus de un tânăr, de 23 de ani.
Ca urmare a verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date a reieșit faptul că plăcuțele cu numărul de înmatriculare și autorizația de circulație provizoriu nu se mai aflau în termenul de valabilitate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
*
La aceeași dată, în jurul orei 19.30, polițiștii Biroului Rutier Sighișoara au depistat pe DN13 E60, în comuna Vânători, un bărbat de 34 de ani, în timp ce conducea un moped neînmatriculat.
Mai exact, verificările efectuate în bazele de date au indicat faptul că vehiculul condus nu era înmatriculat.
În cauză au fost demarate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
*
La data de 25 februarie a.c., în jurul orei 03.45, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au oprit în zona străzii Pavel Chinezu, intersecție cu strada Sinaia, un autoturism, condus de un bărbat de 59 de ani, din comuna Gornești.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, conducătorul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
*
La data de 25 februarie a.c., în jurul orei 09.40, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Gornești au depistat pe DN15, în localitatea Dumbrăvioara, au autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, având dreptul de a conduce vehicule suspendat.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
*
La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 02.25, polițiștii Serviciului Rutier Mureș au oprit pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiu, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Bereni.
Acesta a fost testat cu aparatele din dotare, rezultând indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise.
Precizăm că aceasta nu are valoare probatorie în cadrul dosarului penal, cel în cauză fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice necesare stabilirii consumului de substanțe cu efect psihoactiv.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE