Astăzi, Inițiativa România Liberală filiala Mureș și-a început oficial activitatea. La lansarea acestei platforme, a participat însuși liderul național al mișcării Vlad Moisescu, care a avut și o întâlnire la Primărie cu Dorin Florea, cu care s-a întreținut într-o atmosferă destinsă, la un ceai.
Inițiativa România Liberală (IRL) va fi condusă în județul Mureș de actorul Dan Rădulescu, care spune că mișcarea se vrea a fi un liant între societatea civilă și politicieni: „Așa cum se poate citi ușor din titlul, este doar o inițiativă, un ONG, un liant între societatea civilă și mediul politic. Scopul nostru este unul absolut transparent, adică dorim să fie identificarea unor oportunități pentru a nu mai sta cu mâna întinsă la bugetul și așa sărac pe care deocamdată îl avem. Deci este vorba despre un parteneriat între societatea civilă și politic. Să sperăm că acest lucru se va întâmpla. Va fi destul de dificil pentru că trăim într-o zonă gri, pe care trebuie s-o depășim. E nevoie de forțe proaspete și, în același timp, de o gândire transparentă și sănătoasă”.
Deși IRL apare într-o perioadă tulbure, în care apar și alte mișcări sau chiar partide pe scena politică, cei de la IRL spun că scopul lor este altul și nicidecum acela de a se transforma peste noapte într-un alt partid. Ceea ce este important de reținut, mai spunea Dan Rădulescu, „este că această inițiativă, acest ONG, nu se va transforma într-un partid politic. E foarte important de menționat acest lucru deși, cu certitudine, avem multă forță de a convinge oamenii că nu s-a mai născut o formațiune politică ci, din contră, e o inițiativă care să vină în sprijinul cetățenilor”.