Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș prin Serviciul Social Centrul de Zi „Rozmarin”, vine în sprijinul preșcolarilor și școlarilor mici, cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani aflați în situație de risc (proveniți din familii numeroase, monoparentale, dezorganizate), existând posibilitatea de abandon școlar și familial deoarece nu dispun de resurse materiale și financiare, oferindu-le o șansă la educație prin înscrieri în cadrul Centrului.
„De la activitățile de îngrijire, educație, recreere-socializare, consiliere, orientare şcolară şi profesională, până la asigurarea transportului zilnic de la domiciliu la Centru și înapoi, a două mese pe zi (mic dejun şi prânz) sau rechizite şi, ocazional, îmbrăcăminte și/sau încălţăminte, prin intermediul Centrului de Zi „Rozmarin”, ne dorim să combatem excluziunea socială și abandonul școlar la nivelul comunității, axându-ne pe sprijinirea copiilor – singurii care au șansa de a rupe cercul vicios al sărăciei și al lipsei de educație. Totodată, prin Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii, oferim consiliere, informare și educație parentală părinților pentru a face față dificultăților psihosociale care afectează relațiile familiale.” a explicat Andreia Moraru, Director Executiv al Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș.
Beneficiari: copiii proveniți din familii cu venituri extrem de mici, familii numeroase/monoparentale; copiii cu unul sau ambii părinți emigrați la muncă în străinătate, crescuți de un singur părinte sau de rude/bunici; copiii cu părinți grav bolnavi sau decedați; copiii care locuiesc în condiții improprii sau chiar în locuințe improvizate; familiile aflate în situații de risc/criză, de abandonare/internare a copilului într-o instituție; familiile care solicită consiliere pentru creșterea și educarea copiilor; familiile (potențial) adoptatoare, viitori părinți cu copii.
Acte necesare pentru înscriere:
– cerere tip (vezi aici);
– adeverință medicală care să ateste starea de sănătate a beneficiarului (faptul că este apt pentru intrarea în colectivitate);
– recomandarea medicului de specialitate (dacă este cazul);
– fișa de vaccinări care să cuprindă schema completă de vaccinări;
– copii după actele de identitate (copil/părinte/reprezentant);
– dovada privind veniturile realizate de către părinte/reprezentant;
– adeverință de la unitatea de învățământ frecventată de copil;
– certificat de naștere, căsătorie, sentință de divorț, certificat de deces părinți (în funcție de caz);
– alte acte privind situația familiei.
Condiții de acces/admitere în Centru:
– să fie lipsiți temporar de venituri sau cu venituri reduse/insuficiente pentru a se întreține și pentru a-și asigura necesarul zilnic;
– să existe riscul instituționalizării copiilor;
– să se afle în situații de risc privind abandonul familial și școlar;
– să fie asistați sociali;
– să existe o situație de vulnerabilitate/dificultate, pentru depășirea căreia este nevoie de măsuri de suport și asistență din partea comunității locale.
Dosarele complete se depun la sediul Centrului de Zi „Rozmarin” Târgu Mureș situat pe str. Ludușului, nr. 29, de luni până vineri între orele 08:00 – 13:00.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0365/804850, de luni până vineri, între orele 08:00 – 13:00.
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș
Foto: zi-de-zi.ro