Având în vedere acuzațiile nefondate apărute în spațiul public cu privire la rezultatul afișat la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, la proba scrisă – disciplina limba și literatura română, al unei absolvente de clasa a XII-a, care inițial a obținut nota 3.95, iar în urma contestației a obținut nota 7.90, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Mureș vine cu următoarele precizări:
- Toate lucrările elevilor, absolvenți ai clasei a XII-a din județul Mureș, au fost evaluate într-un alt județ, în conformitate cu art. 8 alin. (12) din Metodologia de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat-2011, aprobată prin OMECTS nr. 4799/31.08.2010, conform OMEN nr. 4830/2018;
- Comisia județeană de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, a respectat toate prevederile legislative, metodologiile și procedurile referitoare la acest examen naţional;
- În consecință, considerăm că orice acuzație adusă Inspectoratului Școlar Județean Mureș cu privire la evaluarea lucrărilor absolvenților din liceele mureşene este nefondată, deoarece în judeţul Mureş au existat centre de examen pentru bacalaureat, nu au existat centre de evaluare pentru elevii claselor a XII-a din judeţul Mureş;
- se delimitează în totalitate de acuzaţiile aduse în mediul virtual și pe rețelele de socializare cu privire la această situaţie şi consideră regretabil şi nedrept gestul de a lansa astfel de afirmaţii la adresa unei instituţii judeţene care veghează la corectitudinea şi obiectivitatea actului educaţional.
Inspector școlar general,
prof. Ioan MACARIE
Category: Stirile Punctul